Firea, scrisoare către membrii PSD: Nu se pune problema să se aleagă între mine şi Dragnea. REFUZ să iau în calcul excluderea mea/ Primele reacţii din partid

Primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, a transmis, vineri, o scrisoare deschisă membrilor PSD, transmiţând în document că nu are un război cu Liviu Dragnea, că nu se pune problema unei alegeri între ea şi liderul PSD, precizând totodată că refuză să ia în calcul excluderea din partid.

6075 afişări
Imaginea articolului Firea, scrisoare către membrii PSD: Nu se pune problema să se aleagă între mine şi Dragnea. REFUZ să iau în calcul excluderea mea/ Primele reacţii din partid

Firea, scrisoare către membrii PSD: Nu se pune problema ca cineva să aleagă între mine şi Dragnea. REFUZ să iau în calcul excluderea mea din partid

"Dragi colegi social-democraţi, membri şi simpatizanţi ai PSD, Se încearcă în ultimele zile acreditarea în spaţiul public a ideii că în partid are loc un război între Gabriela Firea şi Liviu Dragnea, din care PSD nu are decât de pierdut. În realitate, lucrurile nu stau deloc aşa, şi voi încerca să explic de ce. În primul rând, nu se pune problema ca cineva să aleagă între mine şi Liviu Dragnea, şi asta dintr-un motiv cât se poate de simplu: aşa cum am mai spus-o de nenumărate ori, şi o mai spun încă o dată, cu toată responsabilitatea, NU doresc să fiu preşedintele PSD. Nu îl critic pe preşedintele partidului pentru a-i lua locul şi nici pentru a-l da afară din partid. Comitetul Executiv este cel care se va pronunta prin vot democratic", transmite Gabriela Firea.

Edilul precizează că nu vrea să fie desemnat candidat la alegerile prezidenţiale şi că refuză să ia în calcul excluderea din PSD.

"Am vorbit serios cand am garantat continuarea proiectelor din Capitala Romaniei. Nu sunt o dizidentă şi nu urmăresc sub nicio formă scindarea sau slăbirea partidului! N-am făcut altceva decât să fiu sinceră şi să spun public anumite lucruri pe care eu le consider nocive pentru partid în ansamblul său şi pentru modul cum este perceput în societate. Nu am adoptat o poziţie de forţă şi nu am încercat să-mi impun punctul de vedere altfel decât cu forţa argumentelor. Dacă demersul meu va rămâne fără rezultat, nu voi pleca din partid, nici pentru a mă alătura altei formaţiuni nici pentru alte scopuri, ci voi rămâne în PSD, pentru că vreau să ştie toată lumea că pentru mine calitatea de membru al acestui partid este mai importantă decât orice funcţie politică sau administrativă. Refuz să iau în calcul excluderea mea din partid, pentru că încă mai sper că declaraţiile tuturor colegilor mei cum că PSD este cea mai democratică formaţiune nu sunt doar pentru a da bine la televizor", potrivit sursei citate.

Primarul general al Capitalei reiterează, în scrisoare, că a fost toată viaţa un om de stânga, că provine dintr-o familie simplă şi că s-a obişnuit să obţină prin muncă orice rezultat, motiv pentru care, susţine Firea, a rămas fidelă valorilor social-democraţiei. Edilul aminteşte de momentul în care s-a înscris în PSD, de mandatul de senator pe care l-a avut şi spune că şi-a făcut datoria conştiincios, inclusiv ca membru în comisii speciale dificile precum „Roşia Montană” sau „Nana”.

"Prin tot ce am solicitat, în aceşti doi ani, Guvernului şi Parlamentului, nu am adus niciun fel de prejudiciu celorlalte unităţi administrativ teritoriale, ci dimpotrivă, le-am reprezentat şi lor interesele, aşa cum a fost în cazul compensărilor la bugetele locale, la Codul Administrativ sau în procesul de modificare a Legii achiziţiilor publice. Mi s-a reproşat, pe de o parte, că am ales calea răfuielii publice, în loc să spun ce am de spus în interiorul partidului, iar pe de altă parte, că am ales prost momentul acestei răzvrătiri, unii spunând că trebuia să mai aştept şi să nu pun paie pe foc într-un context şi-aşa încărcat, iar alţii că am tăcut mult prea mult timp, susţinându-l necondiţionat pe actualul preşedinte", susţine Gabriela Firea.

Primarul general al Capitalei spune că nu a ieşit cu niciun fel de declaraţii publice înainte de a epuiza toate căile statutare, în interiorul partidului, şi de a i se pune în cârcă, "premeditat", decontul evenimentelor din 10 august, din Piaţa Victoriei.

Gabriela Firea susţine şi că intervenţia jandarmilor la miting a fost una legitimă.

"Ca să nu existe niciun fel de dubiu, condamn cu fermitate manifestările violente ale unor participanţi la miting, care au fost la un pas să degenereze. Intervenţia jandarmilor a fost, prin urmare, cât se poate de legitimă. Mai departe, dacă forţele de ordine au dat dovadă de exces de zel, dacă au folosit forţa în mod nejustificat, sau nu, este treaba organelor de anchetă să stabilească şi în niciun caz nu poate fi responsabilitatea mea, ci a ministrului de Interne. Dacă s-a greşit, să-şi asume vina, dacă totul a fost minunat, să culeagă laurii. Cât despre loialitate, aceasta este, cel puţin în cazul meu, o trăsătură fundamentală de caracter, dar nu cu orice preţ şi în orice condiţii. Iar în cazul nostru concret, consider că este mult mai importantă loialitatea mea faţă de echipă sau de partid, în ansamblul său, decât faţă de un singur om, fie el şi preşedintele Dragnea", transmite edilul.

În scrisoarea deschisă adresată colegilor din PSD, Gabriela Firea întreabă retoric cum de a ajuns PSD un partid pe care românii să fie supăraţi.

"Mă refer la oameni din România reală, nu de pe reţelele de socializare, unde manipularea este mult mai facilă. Cei din mediul rural ne reproşează că nu s-ar fi luat măsuri de prevenţie pentru ca pesta porcină să nu-i lase fără animalele din bătătură, cei de la oraş sunt supăraţi din cauză că toate proiectele de infrastructură merg în pas de melc din cauza birocraţiei şi a legislaţiei ineficiente, şi cu toţii, fără deosebire, sunt dezamăgiţi că, din nefericire, partidul care are în rândurile sale cei mai buni profesionişti în toate domeniile a propulsat în unele poziţii importante oameni care nu ne fac cinste. Am ajuns într-un punct în care, spun eu, nu se mai poate aşa. O gândesc, cu siguranţă, şi alţii, dar nu au considerat poate oportun să se exprime. Dar modul în care conducerea partidului s-a concentrat în mâinile unui singur om, care ia toate deciziile doar într-un grup restrâns de apropiaţi, unii nici măcar membri ai PSD, ignorând forurile statutare, nu ne poate duce decât într-o fundătură. De un an şi jumătate nu facem altceva decât să reacţionăm la atacurile adversarilor, concentrate pe teme colaterale, în loc să ne focusăm pe aplicarea programului de guvernare pentru care ne-au votat oamenii. Or fi răi duşmanii noştri, dar poate avem şi noi o vină cât de mică", arată primarul.

Edilul vrea o nouă abordare în partid, respectiv ca şefii formaţiunii "să aibă un dialog permanent cu toţi vectorii săi, începând de la miniştri, deputaţi, senatori, continuând cu primari, preşedinţi de Consilii Judeţene, consilieri locali şi terminând cu preşedinţii de organizaţii, pentru că numai în acest fel evităm situaţia actuală în care suntem decuplaţi de agenda reală a oamenilor".

"De noi depinde dacă din această confruntare de idei vom ieşi slăbiţi sau întăriţi, în funcţie de disponibilitatea noastră, a tuturor, de a judeca lucrurile simplu, în funcţie de interesul legitim al oamenilor, sau pe baza unor orgolii personale şi scenarii cusute cu aţă albă. Luarea mea de poziţie ar putea reprezenta, aşa cum s-au grăbit deja unii să profeţească, o sinucidere politică, şi mi-am asumat această variantă, sau, dimpotrivă, o şansă reală pentru Partidul Social Democrat de a demonstra că este principala forţă politică a ţării, o forţă a Binelui, capabilă să ducă la bun sfârşit angajamentele pe care şi le-a luat în faţa oamenilor şi să câştige următoarele bătălii electorale.
Aşa să ne-ajute Dumnezeu", îşi încheie Gabriela Firea scrisoarea.

Buzatu, preşedintele PSD Vaslui: E nevoie de dezbatere. Trebuie să restabilim echilibrul

Preşedintele PSD Vaslui, Dumitru Buzatu, a declarat, referitor la scrisoarea deschisă trimisă, vineri, de Gabriela Firea membrilor PSD, că este nevoie de o dezbatere în interiorul partidului, iar aceste lucruri vor fi discutate pentru "trebuie să restabilim echilibrul şi să găsim şi o soluţie".

"Cert e pentru toţi nevoia aceasta de dezbatere publică, de prezentare a unor lucruri cred că o simte orice om din PSD şi nu numai din PSD. Lucrurile acestea oricum se vor discuta şi chiar e cazul să fie discutate pentru că în structurile partidului ele au pătruns foarte adânc şi trebuie să restabilim echilibrul şi să găsim şi o soluţie. Sigur că a existat discuţia aceea în CEX. Acolo în mod cert a greşit, pentru că domnia sa a făcut un lucru absolut neconvenabil pentru adevăr, pentru că nu PSD a produs violenţele pe 10 august, nu PSD a aruncat cu pietroaie şi atunci nu poţi să culpabilizezi. Să îşi îndrepţi atenţia către ministrul de Interne, în condiţiile în care nu erai în oraş. Lucrul acela cred că a supărat pe foarte multă lume în acel CEX", a afirmat liderul PSD Vaslui, Dumitru Buzatu, într-o intervenţie, vineri la Digi 24.

Europarlamentar PSD: Din această situaţie PSD va ieşi şi mai unit

Europarlamentarul PSD, Gabriela Zoană, a afirmat, în legătură cu scrisoarea deschisă trimisă de Gabriela Firea colegilor social-democraţi, că partidul va ieşi din această situaţie şi mai unit, deoarece formaţiunea a avut mereu maturitatea necesară de a revolza neînţelegerile.

"PSD este un partid puternic şi unit. Eu sunt sigură că din această situaţie PSD va ieşi şi mai unit, pentru că de fiecare data când au existat probleme, a existat maturitatea necesară ca ele să fie rezolvate. Nu cred că lucrul acesta va destabiliza PSD şi nu cred că nu vom avea maturitatea necesară să rezolvăm aceste neînţelegeri. Fiecare poate să-şi exprime punctul de vedere", a declarat eurodeputatul PSD, Gabriela Zoană, vineri la Antena 3.

Deputat PSD de Bucureşti: Îmi exprim deplina solidaritate

Deputatul PSD de Bucureşti, Mihăiţă Vîrză, îşi exprimă solidaritatea cu primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, care a trimis vineri o scrisoare colegilor social-democraţi în care a spus că nu are un război cu Liviu Dragnea şi că nu se pune problema unei alegeri între ea şi liderul PSD.

"Am citit scrisoarea doamnei Primar General Gabriela Firea şi, în calitate de deputat ales în circumscripţia electorală 42 a municipiului Bucureşti, având în vedere necesitatea urgentă de dezvoltare urbanistică şi a infrastructurii Capitalei, îmi exprim deplina solidaritate cu primarul General Gabriela Firea. Are perfectă dreptate când spune că marile proiecte ale Capitalei trebuie să aibă sprijin politic şi guvernamental: Centura Bucureşti, problema preluării ELCEN de către RADET, Spitalul Metropolitan, preluarea unităţilor militare dezafectate pentru a construi cămine pentru studenţi şi seniori, salba de lacuri din jurul Capitalei pentru a se investi. Proiecte care ar aduce fluidizarea traficului şi îmbunătăţirea vieţii bucureştenilor în general stagnează, deşi domnia să a făcut eforturi repetate pentru că Primăria Capitalei să le administreze.
În toate capitalele europene, metroul şi Centură ocolitoare se află în administrarea primăriei", a afirmat deputatul PSD, Mihăiţă Vîrză, într-un comunicat de presă remis vineri MEDIAFAX.

Acesta a adăugat că doreşte unitate în PSD, dar este necesar ca fiecare social-democrat să gândească cu sinceritate la ce este bine pentru ţara noastră şi pentru partid.

"Susţin unitatea partidului, dar avem nevoie în acest moment că fiecare dintre membrii PSD să se gândească cu sinceritate ce e bine pentru România şi pentru partid. Orice dispută politică trebuie rezolvată în structurile partidului. Consider că proiectele dnei Primar General de creştere a calităţii vieţii bucureştenilor trebuie susţinute cu tărie politic şi guvernamental, de Consiliul General şi de Consiliile şi Primăriile tuturor sectoarelor. Este pentru prima oară când Capitală României este guvernată în totalitate de PSD şi trebuie să arătăm că votul bucureştenilor nu a fost în zadar. Este momentul că, împreună, colegii mei, parlamentarii de Bucureşti şi dna Primar General să intensifice eforturile de colaborare şi susţinere a proiectelor Capitalei şi a politicilor social democrate", a completat Vîrză.

Social-democratul a mai spus că solidaritatea şi adevărul trebuie să fie prioritare, mai ales acum în anul Centenar.

"În anul Centenarului trebuie să primeze, mai mult că niciodată, solidaritatea şi, nu în ultimul rând, adevărul. Cu cât vom continua să spunem că lucrurile merg bine, chiar dacă nu este chiar aşa, progresul ne va ocoli. Sunt de părere că avem nevoie de o resetare a relaţiilor dintre conducerea administrativă a Capitalei şi conducerea partidului în vederea îndeplinirii Programului de buna Guvernare atât pentru Bucureşti cât şi pentru România", a conchis deputatul PSD.

Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici