Florian Bodog, despre solicitarea DNA: Elemente care ridică semne de întrebare. Sunt victima unei răzbunări

Fostul ministru al Sănătăţii Florian Bodog a declarat, luni în plenul Senatului, că solicitarea Parchetului General pentru încuviinţarea urmăririi penale în cazul său "ridică serioase semne de întrebare". Bodog a reclamat faptul că este "victima unei răzbunări".

422 afișări
Imaginea articolului Florian Bodog, despre solicitarea DNA: Elemente care ridică semne de întrebare. Sunt victima unei răzbunări

Florian Bodog, despre solicitarea DNA: Elemente care ridică semne de întrebare. Sunt victima unei răzbunări

"Există câteva elemente care ridică serioase semne de întrebare, asupra acestei solicitări. Ca ministru al Sănătăţii nu am fost comod pentru personalul ministerului. DNA, de-a lungul timpului, a afectuat mai multe cercetări la adresa mea, însă toate acuzaţiile la care am fost supus şi pe surse au apărut în spaţiul public, au fost clasate", a declarat senatorul PSD Florian Bodog de la tribuna Senatului.

"În calitate de ministru, am semnat contracte de sute de milioane de euro. Toate procedurile de achiziţie naţională şi toate negocierile cu Banca Mondială au fost coordonate de mine. Nu am delegat dreptul de semnătură cum se obişnuieşte, niciunui alt coleg din Minister, penetru că mi-am asumat întreaga răspundere a ministerelui pe care l-am condus. Nu s-au putut reţine în sarcina mea nicio faptă de corupţie cu toate că am beneficat de o "supravegehere" extrem atentă a DNA, aşa cum rezultă din hârtiile pe care le-am primit cu privire la faptul că am fost ascultat", a mai spus acesta.

Bodog reclamă faptul că este "victima unei răzbunări" deoarece, în timpul mandatului său de ministru al Sănătăţii, a îndepărtat o persoană cu funcţie de conducere în minister.

"Convingerea mea este că sunt victima unei răzbunări, pentru că, urmare a unor informaţii pe care le-am primit, am îndepărtat din Ministrer o funcţionară de conducere care este singura audiată în acest dosar în afară de personalul din cabinetul meu parlamentar. Toţi consilierii mei, şi este doar atributul ministrului să stabilească dacă consilierii şi-au făcut sau nu datoria în ceea ce priveşte activitatea lor trasată de demnitari. La o simplă căutare pe internet a consilierilor pe care i-am avut în cabinet veţi găsi persoana la care se face referire în dosarul DNA că a fost prezentă la Zilele Bolilor Rare de la Sălaj, într-o vizită cu mine la Spitalul Judeţean din Sălaj, la Zilele Stomatologiei bănăţene, activitate pe care o poate proba. Lucruri pe care despre alţi consilieri pe care i-am avut în cabinet n-o să găsiţi pe internet. Şi asta ridică un semn de întrebare", a afirmat Florian Bodog.

Senatul a prelungit programul şedinţei de luni până la încheierea votului privind solicitarea de urmărire penală faţă de Florian Bodog.

Comisia juridică a Senatului a adoptat, marţea trecută, un raport de respingere a încuviinţării urmăririi penale cerută de procurori în cazul fostului ministru al Sănătăţii.

Pe 4 iulie, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (PÎCCJ) a solicitat Senatului să formuleze cererea de urmărire penală faţă de fostul ministru al Sănătăţii, Florian Bodog, în prezent senator PSD.

Cererea a fost făcută cu privire la săvârşirea infracţiunilor de abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată şi fals intelectual, în formă continuată, în exerciţiul funcţiei de membru al Guvernului României în perioada ianuarie 2017 – ianuarie 2018, a anunţat Ministerul Public.

Totodată, DNA a anunţat că desfăşoară o investigaţie care vizează suspiciuni de săvârşire a unor fapte asimilate infracţiunilor de corupţie privind împrejurarea că un membru al guvernului a făcut demersuri pentru ca o persoană angajată în funcţia de consilier personal să îşi încaseze drepturile salariale pe o perioadă de 12 luni, fără să se fi prezentat la serviciu şi fără să fi prestat activităţile la care era obligată prin contractul individual de muncă şi fişa postului.

Taguri:
bodog,
dna,
senat

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici