Prima pagină » Politic » Fritz: Miza este să ne mobilizăm, indiferent de diferențele politice

Fritz: Miza este să ne mobilizăm, indiferent de diferențele politice

Miza acestor două săptămâni este să ne mobilizăm cu toții, dincolo de toate diferențele politice pe care le-am avea, a declarat luni președintele interimar al USR, Dominic Fritz. Acesta spune că „ne confruntăm cu un candidat violent, extremist, antieuropean”.
Fritz: Miza este să ne mobilizăm, indiferent de diferențele politice
Foto: ALEXANDRU DOBRE / MEDIAFAX FOTO.
Cosmin Pirv
05 mai 2025, 13:44, Politic

Dominic Fritz a anunțat că va conduce USR în următoarele săptămâni, până când va fi ales un nou președinte al partidului.

„USR cu siguranță a trecut printr-o perioadă dificilă, complicată și va trebui să reclădim încrederea între noi, să lucrăm din nou la unitatea partidului, să reclădim și relația cu votanții noștri, cu simpatizanții noștri. Și sunt sigur că vom găsi multă energie pentru a face acest lucru, dar o vom face după ce căștigă Nicușor Dan Președinția României”, a spus Dominic Fritz.

El susține că acum cel mai important este momentul din 18 mai și că, în privința treburilor interne în USR, în următoarele două săptămâni nu va fi luată nicio o decizie importantă.

„Singura decizie care contează este cea pe care o vom lua astăzi în Comitetul Politic, care a fost convocat pentru ora 17.00, unde vom vota și formal susținerea lui Nicușor Dan pentru turul 2”, a adăugat Fritz.

„România este într-un pericol extrem de mare, probabil cel mai periculos moment de la Revoluție încoace. Suntem confruntați cu un candidat violent, extremist, antieuropean care vrea să ajungă președintele României și ce trebuie să înțeleagă toată lumea și despre asta vom vorbi în următoarele două săptămâni este că asta nu-i doar o chestie de protocol, ci este o amenințare pentru bunăstarea fiecărui român”, a mai spus el.

Fritz arată că românii trebuie mobilizați să iasă la vot

„Miza acestor două săptămâni este să ne mobilizăm cu toții, dincolo de toate diferențele politice pe care le-am avea. Suntem conștienți că va trebui să creăm punți, inclusiv cu formațiuni, cu oameni, unde poate înainte am găsit mai multe diferențe decât lucruri în comun, dar acum miza este atât de mare că va trebui să dăm mâna cu foarte, foarte multe lume. De aceea, semnalul nostru, îndemnul nostru ca USR este să nu pierdem timp, ca fiecare dintre cei care ne urmăresc, dintre cei care ne apreciază, să ia asta ca o responsabilitate personală, să mobilizeze oameni să vină la vot. Trebuie să vină mai mulți oameni la vot decât au fost duminica trecută”, a declarat Fritz.

Elana Lasconi și-a anunțat luni demisia de la conducerea USR.

Citește și