PSD și USR au depus o serie de amendamente la cele cinci pachete de reformă, care intră la analiză într-o ședință a coaliției. PSD cere obligarea refugiaților ucraineni la plata contribuțiilor către stat iar USR propune ca șefii instituțiilor autonome să beneficieze de bonsuri, după ce coboară deficitul sub 3%
Unul dintre amendamentele propuse de PSD se referă la reintroducerea impozitului de 1% a companiilor cu cifra de afaceri de peste 50 de milioane (IMCA), scrie GÂNDUL.
„Impozitul minim pe cifra de afaceri aplicat companiilor care au cifra de afaceri de peste 50 milioane de euro este o formă de protecție a veniturilor fiscale, astfel încât statul să încaseze din impozitul pe profit nu mai puțin de 1% din cifra de afaceri a acestora. În actualul context fiscal-bugetar considerăm inoportună renunțarea la venituri fiscale certe, care au un impact de 1,2 miliarde lei. Mai mult decât atât, abordarea de a abroga acest impozit, în contextul în care taxele și impozitele pe companiile mici sau pe populație cresc, creează o discriminare fiscală, îndepărtându-se de la principiul echității fiscale. În acest sens, propunem eliminarea prevederii privind abrogarea IMCA”, se arată în amendamentul PSD.
De asemenea, social-democrații propun ca refugiații ucraineni, migranții și apatrizii să fie obligați la plata impozitului, pentru sumele acordate de statul român.
Astfel, potrivit documentului, PSD cere ca, la categoria „plătitori de venit la sistemul de asigurări sociale de sănătate, cu respectarea prevederilor legislaţiei europene aplicabile în domeniul securităţii sociale”, să fie introduși „refugiații ucraineni, migranții și apatrizii pentru toate sumele acordate de statul român”.
În plus, PSD vrea scutirea de la plata contribuției de sănătate a mai multor categorii de persoane, cum ar fi: părinții aflați în concediu de creștere a copilului, personalului monahal și obligarea la plata impozitului a refugiaților ucraineni, migranților și apatrizilor, pentru sumele acordate de statul român.
Impozitul special pe clădirile rezidențiale de valoare mare:
Impozitul special pe bunurile imobile de valoare mare se calculează în funcție de încadrarea într-una dintre situațiile prevăzute mai jos, după cum urmează:
De cealaltă parte, USR cere ca bonusul directorilor de instituții autonome să se acorde doar după ce coborâm sub 3% deficit.
De asemenea, USR propune eliminarea obligației pentru firme de a face conversia împrumuturilor în capital social.
„Această măsură riscă să blocheze finanțarea start-up-urilor românești și să alunge investițiile, susțin reprezentanții USR.
După Coaliție, Guvernul va adopta forma finală. Apoi, Bolojan va merge în Parlament, luni după-amiază, pentru procedura de angajare a răspunderii.