Video Gândurile lui Cristoiu. Topul politicienilor: Viorica Dăncilă e persoana cea mai bună pentru baroni. E ca apa sfinţită

Top 5 din această săptămână este populat cu politicieni din partidele care au trecut pragul electoral la alegerile europarlamentare din 26 mai, completat de preşedintele Iohannis şi proaspătul lider al PSD, Viorica Dăncilă, notă comună a acestora fiind implicarea în combinaţii post-electorale.

3098 afișări

Topul politicienilor:

Locul 5 - Raluca Turcan, deputat, vicepreşedintele PNL

„Pe locul cinci se află celebra Raluca Turcan care petrecea luni spre marţi crezând că va fi ea preşedinte, care i-a nenorocit pentru că, chiar merita locul unu din punctul ăsta de vedere pentru că a avut cea mai mare lovitură dată electoratului de dreapta a fost această pripeală a ei, cei de la PNL nu sunt conştienţi că de fiecare dată când iese Raluca Turcan ăia mai pierd vreo 5%, mă rog şi 10% când vine Ludovic Orban. Deci din punctul ăsta de vedere, ei nu au înţeles nimic nici ei, ce să mai discutăm cei de la PNL, ei se îmbată cu apă rece, asta nu este o victorie. Un partid tot de dreapta care a câştigat 22%, fără structuri, fără primari, fără Boc, fără... şi la ei i-au scos primarii pe ăia de acolo promiţându-le marea cu sarea”, a spus Ion Cristoiu.

Locul 4 - Klaus Iohannis, preşedintele României

“Pe locul patru, nu ştiu, Klaus Iohannis cu zbaterea lui de a linişti acest electorat, de a convinge că până la urmă el face ceva şi cu aceste declaraţii, care te costă ca om politic, şi anume imediat, gata. Adică când ai zis cumva tu ”ridică-te şi umblă şi ăla nu s-a ridicat şi nu a umblat a doua oară...”, a afirmat Ion Cristoiu.

Locul 3 - Viorica Dăncilă, lider interimar al PSD, premierul României

“ Pe locul trei este Viorica Dăncilă care până acum avea într-o mână o sacoşă de plastic, ea aşa... şi avea căpătâiul ăla care era funcţia de premier şi acum i s-a dat şi în cealaltă mână şi partidul. Este total depăşită, ea este convinsă că acum conduce, ea nu poate să conducă partidul (...) deocamdată ea a fost aleasă şi va rămâne pentru că este persoana cea mai bună pentru baroni. Ei îşi dau seama că Viorica Dăncilă e apă sfinţită. Foarte important ce spun dacă Partidul Social Democrat nu găseşte de urgenţă un lider, un lider chiar cum era, mă rog Dragnea nu la nivelul ăla, un lider.
(...) Nu o mână de fier, o întruchipare a partidului, dar şi la toate celelalte partide când spuneai PNL, spuneai Crin Antonescu, când spuneai Convenţia, spuneai Emil Constantinescu, un nume”, a explicat Ion Cristoiu.

Locul 2 - Dan Barna, preşedintele USR

“ Pe locul doi este domnul Dan Barna, pentru că iată a făcut acea mişcare deşteaptă şi s-a dus la Antena 3, nu trebuie să ţină cont că ei spun, oricum ăia nu au unde să se ducă. Deci este un electorat care dacă se va duce la vot credeţi că va vota PSD şi e greu de presupus că nu se va duce la PNL că eu dacă aş fi USR-ist m-aş duce cu atât mai mult la PNL. Până la urmă e ca într-un amor, o să se obişnuiască şi cu mişcările lui, ei nu-l înţeleg, dar mişcarea asta e clar că ei au nevoie de un lucru foarte important, nu atât de electorat, împotriva lor se va duce, nu de către PSD, ci de către sistem de către PNL şi Iohannis o campanie fiind prezentaţi ca legionari, bolşevici, şi nu-i aşa huligani, intratabili şi Dan Barna ca persoană, nu-l ştiu, întruchipează spiritul ăsta mai tolerant. Dacă ei merg pe linia lui Caramitru se pot sinucide (...) ei trebuie să arate că, trebuie să contracareze de pe acum imaginea de zărghiţi, de #Rezist, de intratabili, de legionari, de bolşevici, că se duce, se face o campanie şi prin asta arată că sunt şi oameni ai dialogului”, a susţinut Ion Cristoiu.

Locul 1 – Victor Ponta, preşedintele Pro România

„Este Victor Ponta din două motive, unu prin dispariţia monstrului punem ghilimele Liviu Dragnea, vreo 10.000 de oameni au rămas fără pâine, adică de doi ani dacă aţi observat şi dumneavoastră vă spuneam şi eu facebook-işti, oameni din stradă, miting- işti, jurnalişti au trăit din ura faţă de Dragnea. În momentul în care a dispărut Dragnea, ei nu ştiu dacă aţi observat, au o frustrare, caută, trebuie un monstru. Părerea mea este că dacă Ponta accepta să se întoarcă la PSD sau chiar să devină preşedintele Camerei cu ajutorul PSD devenea el monstrul. S-a încercat şi cu Gabi Firea după incidentul ăla, dar ea a doua zi a fost isteaţă şi l-a chemat pe protestatarul ăla la ea. Deci din punctul ăsta de vedere, Ponta i-a trecut glonţul pe lângă ureche, dar Ponta are cea mai mare problemă dintre toţi din mai multe motive, unul din momentul în care Dăncilă merge pe braţe deschise, îi primeşte pe toţi şi pe Geoană pe ăsta, nu mai e niciun motiv să plece către Ponta, da, de acord, păi ce motiv mai am decât dacă el duce acum o politică proprie de partid care are perspectivă. Politica era aşa, să ”moară” Dragnea şi doi veniţi la mine ca să scăpaţi de Dragnea, acum sigur baronilor le convine cu Dăncilă, sigur până la un punct până când vor vedea că se prăbuşesc. Şi atunci Victor Ponta trebuie să schimbe strategia şi să înceapă să-l atace pe Iohannis, adică să ia el locul unui PSD condus de Dragnea de pe vremuri, dar mult mai deştept”, a mai spus Ion Cristoiu.

Emisiunea „Gândurile lui Cristoiu” va fi difuzată duminică, 2 iunie 2019, de la ora 17:00, pe MEDIAFAX şi Gandul.info.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici