Geoană: Ideea PSD de respingere a OUG privind salariile în Parlament, mai rapidă decât moţiunea

Preşedintele PSD, Mircea Geoană, a declarat, miercuri, că varianta PSD, respectiv dezbaterea şi respingerea de către Parlament a OUG de amânare a majorării salariale a profesorilor, este mai rapidă şi mai simplă decât cea a PDL, respectiv moţiunea de cenzură.

16 afișări
Imaginea articolului Geoană: Ideea PSD de respingere a OUG privind salariile în Parlament, mai rapidă decât moţiunea

Geoană: Ideea PSD de respingere a OUG privind salariile în Parlament, mai rapidă decât moţiunea (Imagine: Mediafax Foto)

"Sunt absolut convins că dezbaterea în cele două Camere (a OUG privind amânarea majorării salariale a corpului didactic, n.r.) va fi mai rapidă decât dezbaterea moţiunii de cenzură a PDL", a comentat Geoană.

PSD consideră că, în acest moment, o moţiune de cenzură nu este necesară, în condiţiile în care Parlamentul se poate pronunţa prin dezbaterea acestei OUG, a mai arătat Geoană.

"Noi oferim o soluţie concretă de majorare, PDL se ocupă doar de scandal politic şi încearcă să marcheze puncte electorale şi să amâne alegerile. Credem că moţiunea de cezură a PDL ascunde planul real al acestui partid: amânarea alegerilor. Suntem circumspecţi cu privire la finalitatea reală a acestei iniţiative a PDL (moţiunea de cenzură, n.r.)", a arătat Geoană.

El a precizat că, din punctul său de vedere, principala prioritate este respingerea OUG.

"Este calea cea mai simplă de a trece salariile profesorilor. Moţiune de cenzură... eventual cade Guvernul, eventual după aceea vedem dacă un alt Guvern, acum sau nai târziu, ar putea să aplice această lege", a adăugat Geoană.

El a arătat că moţiunea de cenzură îşi va urma cursul legal, de 5 zile până la prima lectură în cadrul celor două Camere, şi de încă 3 zile până la votul final, ceea ce va face ca varianta respingerii de către Parlament a OUG de amânare a majorării salariilor să fie mai rapidă şi mai eficace.

Întrebat dacă PSD va vota moţiunea PDL, Geoană a evitat să dea un răspuns tranşant, precizând că pentru PSD prioritatea este reprezentată de dezbaterea în cele două Camere, într-un interval scurt, a OUG de amânare a majorării salariilor profesorilor.

"În condiţiile în care Senatul sunt convins că va respinge săptămâna viitoare această OUG, şi Camera Deputaţilor va fi obligată să se pronunţe cu aceeaşi urgenţă", a subliniat Geoană.

Purtătorul de cuvânt al PDL, Liviu Negoiţă, a anunţat, miercuri, că moţiunea de cenzură intitulată "Educaţia rămâne. Guvernul pleacă" a fost depusă la Birourile Permanente ale Camerei Deputaţilor şi Senatului, şi cere demiterea Guvernului, pentru că încalcă în mod flagrant Constituţia.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici