Geoană: Măsurile de criză anunţate ca temporare de Guvern se vor permanentiza

Preşedintele Senatului, Mircea Geoană, a declarat, marţi, că, în opinia sa, măsurile temporare anticriză anunţate de Guvern nu se vor ridica la 31 decembrie, ci se vor permanentiza.

19 afișări
Imaginea articolului Geoană: Măsurile de criză anunţate ca temporare de Guvern se vor permanentiza

Geoană: Măsurile de criză anunţate ca temporare de Guvern se vor permanentiza (Imagine: Octav Ganea/Mediafax Foto)

Geoană a spus că, din declaraţiile miniştrilor, precum şi ale guvernatorului BNR, Mugur Isărescu, reiese că măsurile luate de Guvern, respectiv majorarea TVA şi reducerea salariilor bugetarilor, se vor permanentiza.

"Din punctul meu de vedere, măsurile aşa-zis temporare vor deveni semi-permanente. (...) Este clar că 31 decembrie nu va fi data la care aceste măsuri vor fi eliminate", a adăugat el.

Întrebat cum resimte reducerea cu 25% a salariului, Geoană a răspuns: "Este aceeaşi imensă bucurie pe care o resimte tot bugetarul din România, care primeşte salariul amputat. Acest lucru arată nevoia ca în perioada următoare să avem o privire mai critică şi diferită faţă de ce a făcut Guvernul până acum".

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici