Prima pagină » Politic » George Simion afirmă că valul suveranist va triumfa în următorii ani: „Vom reuși în România ce au reușit polonezii”

George Simion afirmă că valul suveranist va triumfa în următorii ani: „Vom reuși în România ce au reușit polonezii”

Liderul AUR, George Simion, declară că partidul său a câștigat alegerile din 18 mai și își exprimă încrederea că valul suveranist prezent în Europa va triumfa în următorii ani.
George Simion afirmă că valul suveranist va triumfa în următorii ani: „Vom reuși în România ce au reușit polonezii”
Sursa foto: Andreea Alexandru/Mediafax Foto
Andreea Tobias
02 iun. 2025, 21:57, Politic

Simion s-a declarat mulțumit, la Realitatea Plus, de aprecierea primită din partea aliaților polonezi și a criticat dur situația fondurilor europene.

„Ne-am luptat singuri împotriva Franței, lui Macron. Chișinăul este beneficiarul fondurilor europene, România de peste 2 ani nu a mai accesat fonduri europene”, a afirmat liderul AUR, subliniind că se află „de partea poporului român, pentru creștinism și Europa noastră”.

Simion a făcut o comparație cu Polonia, declarând că dorește să replice în România succesul polonezilor pe plan politic.

„Au avut un aparat în spate, sunt convins că polonezii au avut o fibră patriotică mai puternică. Nu trebuie să ne pară rău și să luptăm”, a conchis acesta.

Simion a explicat că activitatea sa politică este ghidată exclusiv de solicitările alegătorilor săi, inclusiv prin intermediul rețelelor de socializare. „Alegătorii mei mi-au cerut să fiu alături de ei și ce spun ei pe rețelele de socializare fac. Asta înseamnă să fii om politic, să fii alături de popor”, a declarat Simion.

Politicianul a subliniat importanța comunității românești din diaspora, menționând că s-a bucurat să participe sâmbătă în Franța la comemorarea de Ziua Eroilor, urmată de o vizită duminică în Spania.

„Le mulțumesc românilor. O să fac doar ce îmi cere poporul român și jumătate din el este peste hotare”, a afirmat liderul AUR.

Liderul partidului a criticat situația din politica românească, unde consideră că partidele mai mici sunt „devorate de acești geambași de suflete”.

Simion a lansat și un apel public către „oameni de valoare” să se alăture AUR, promițând că partidul va lucra pentru a „readuce normalitatea în România și Europa”.

Citește și