”Dacă ar trebui să traduc ce spune domnul Ghiţă, asta spune: eu, cetăţeanul de pe stradă, cu sprijinul premierului de la acel moment am realizat o asemenea faptă. Cred că acest demers este justificat de un interes direct şi de o calitate pe care domnia sa o are în diverse dosare penale, nimic mai mult. Este doar o cacealma, un lucru pe care cred eu că, din păcate, o să-l comentăm prea mult sau mai mult decât ar fi necesar. Vom vedea ce vor decide instituţiile care vor analiza acest autodenunţ, dar, repet, îl consider o diversiune”, a declarat Alina Gorghiu în cadrul unei emisiuni televizate.
Deputatul Sebastian Ghiţă a depus, marţi, la Parchetul General, un autodenunţ în care susţine că, împreună cu mai mulţi demnitari ai statului român, a participat la falsificarea raportului tehnic de expertiză a tezei de doctorat a procurorului-şef DNA, Laura Codruţa Kovesi.
Citeşte şi: Procurorul-şef DNA, Codruţa Kovesi, reacţie la autodenunţul lui Ghiţă care o vizează: Teza de doctorat îmi aparţine în totalitate şi nu am plagiat
Citeşte şi: Băsescu: Kovesi a ameninţat un demnitar că vor fi arestări dacă se reia cercetarea pe doctorat
Citeşte şi: Sebastian Ghiţă s-a autodenunţat la Parchet:”Am participat la măsluirea raportului de expertiză privind teza de doctorat a Codruţei Kovesi”/ Iohannis: E ciudat/ Ponta: Dacă mă cheamă la Parchet, spun tot ce ştiu/ Reacţia lui Kovesi