Groenlanda avertizează că va alege China dacă SUA și UE nu investesc în sectorul său minier
Statele Unite și companiile europene au fost avertizate de către oficialii Groelandei să accelereze investițiile în sectorul minier din Groenlanda, altfel „teritoriul Arctic ar putea căuta sprijin în altă parte pentru exploatarea mineralelor, inclusiv în China”, a declarat Naaja Nathanielsen, ministrul groenlandez pentru afaceri și resurse minerale. Oficialul a subliniat că Groenlanda dorește parteneriate cu Europa și SUA, însă dacă acestea nu se implică, statul arctic va fi nevoit să se orienteze spre alte opțiuni, scrie FT.
Groenlanda dispune de vaste resurse minerale, inclusiv aur și cupru, însă acestea sunt dificil de accesat, iar regiunea are o importanță geopolitică majoră în zona Arctică. Memorandumul de înțelegere cu Statele Unite privind dezvoltarea mineralelor, semnat în timpul administrației Trump, este pe cale să expire, iar tentativele de reînnoire în timpul administrației Biden nu au avut succes.
Din partea SUA „am primit mai mult decât am cerut”
„Am sperat oarecum că administrația Trump ar fi fost mai deschisă la un dialog cu Groenlanda privind dezvoltarea sectorului minier. Însă, am primit mai mult decât am cerut, pentru că noi nu dorim să fim americani”, a adăugat ministrul groelandez, făcând referire la retoricii agresivă a lui Donald Trump, care a sugerat preluarea Groenlandei de către SUA.
Nathanielsen a precizat pentru sursa citată că a găsit amenințările lui Trump de a prelua în stăpânire Groenlanda „nerespectuoase și dezgustătoare”, subliniind furia celor 57.000 de locuitori de pe insulă față de abordarea agresivă a administrației americane. Ministrul a insistat asupra faptului că, ]n ciuda retoricii lui Trump, interesul Chinei pentru afaceri miniere este redus. În prezent, există doar două companii miniere chineze în Groenlanda, ambele având participații minoritare în proiecte inactive, iar investitorii chinezi s-ar putea reține de la a exploata minerale în Groelanda tocmai pentru a nu „provoca nimic”.
Uniunea Europeană, „partenerul potrivit”
Recent, Groenlanda a acordat prima licență sub un nou cod minier unui grup franco-danez pentru extragerea anortozitului, un mineral utilizat în industria fibrelor de sticlă. Proiectul, evaluat la 150 de milioane de euro, urmează să înceapă construcția anul viitor.
Guvernul de coaliție din Groenlanda prioritizează dezvoltarea economică a teritoriului „în primul rând, pentru Groenlanda și groenlandezi” și preferă să colaboreze cu „aliați și parteneri cu aceleași valori”, a susținut ministrul pentru afaceri. Totuși, oficialii recunosc dificultățile în „a-și găsi poziția” în noua ordine mondiale și consideră că atât investițiile chineze, cât și cele americane ridică întrebări privind intențiile lor reale.
Având interese comune în ceea ce privește resursele minerale și protecția mediului, Uniunea Europeană este văzută ca un „partener potrivit”.