Guvernul a decis să sesizeze CC în cazul majorării salariilor pentru profesori

Guvernul a decis să sesizeze Curtea Constituţională în legătură cu un posibil conflict între Executiv şi Legislativ provocat de adoptarea legii de majorare a salariilor cadrelor didactice cu 50%, a anunţat premierul Călin Popescu Tăriceanu.

22 afișări
Imaginea articolului Guvernul a decis să sesizeze CC în cazul majorării salariilor pentru profesori

Guvernul a decis să sesizeze CC în cazul majorării salariilor pentru profesori (Imagine: Mediafax Foto)

El a precizat că i-a transmis preşedintelui Traian Băsescu un document în acest sens şi că, luni, se va consulta şi cu guvernatorul Băncii Naţionale a României pe tema efectelor deciziei Parlamentului de majorarea salariilor.

Tăriceanu a anunţat totodată că a mandatat miniştrii să discute cu sindicatele din diferite domenii "pentru a conduce dialogul într-o fază de raţional, responsabilitate şi solidaritate".

"Vreau să anunţ oficial că Guvernul a luat decizia de a face contestaţie la Curtea Constituţională pe conflict de interese între Guvern şi Parlament. Baza acestei sesizări este încălcarea sau nerepectarea prevederilor constituţionale, care cer în mod explicit ca ori de câte ori se ia o măsură de acest gen cu impact financiar să fie indicate şi sursele de finanţare, care evident nu există. Doresc să vă informez că am trimis şi preşedintelui o scrisoare în acest sens în care îi aduc la cunoştinţă încălcarea prevederilor constituţionale de către legea adoptată recent în Parlament şi îmi doresc foarte mult ca şi Preşedinţia, preşedintele, să ia atitudine pe această direcţie. Este un semnal foarte serios", a spus Tăriceanu.

El a apreciat că reprezentanţii Preşedinţiei cunoşteau deja această problemă şi a arătat că speră ca preşedintele să aibă o atitudine pe aceeaşi linie de conduită cu Guvernul în această privinţă.

Premierul a confirmat astfel informaţiile transmise, joi, de MEDIAFAX prin surse guvernamentale, prin care se anunţa că Guvernul va transmite Preşedinţiei o informare privind decizia Camerei Deputaţilor de creştere a salariilor cadrelor didactice cu 50% în care va atenţiona, înaintea promulgării, că nu există surse de finanţare pentru susţinerea acestei majorări.

Premierul Călin Popescu Tăriceanu a discutat, sâmbătă, la Guvern cu miniştrii implicaţi despre situaţia creată în urma deciziei Camerei Deputaţilor de a majora cu 50% salariile cadrelor didactice, precum şi despre implicaţiile bugetare determinate de alte solicitări de creşteri salariale.

La discuţie au fost convocaţi ministrul Economiei şi Finanţelor, Varujan Vosganian, ministrul Internelor şi Reformei Administrative, Cristian David, ministrul Muncii, Mariana Câmpeanu, ministrul Educaţiei, Cristian Adomniţei, ministrul Sănătăţii, Eugen Nicolăescu, precum şi secretari de stat din ministere.


Citește mai departe:

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Citește mai departe:

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici