Guvernul Lecornu este așteptat să supraviețuiască celor două moțiuni de cenzură

Publicat: 16 10. 2025, 12:19
French outgoing Prime Minister Sebastien Lecornu during a statement at the courtyard of the Hotel Matignon in Paris, France on October 8, 2025. Photo by Eliot Blondet/ABACAPRESS.COM

Premierul Franței, Sebastien Lecornu, se confruntă joi cu două moțiuni de cenzură, totuși este așteptat să supraviețuiască voturilor, după ce a promis suspendarea reformei pensiilor, notează Reuters.

Sebastien Lecornu, premierul cu cel mai scurt mandat din istoria recentă a Franței, se confruntă joi cu două moțiuni de cenzură, una depusă de stânga radicală, cealaltă depusă de extremă dreaptă. Totuși, acesta este așteptat să reziste voturilor după ce a atras sprijinul socialiștilor prin suspendarea reformei pensiilor.

Reforma pensiilor, adoptată inițial de Macron, majorează vârsta de pensionare de la 62 la 64 de ani până în 2030, însă marți, premierul Lecornu a anunțat suspendarea acesteia.

Rezultatul este așteptat să fie strâns, întrucât mai mulți deputați socialiști și republicani ar putea vota împotriva premierului.

Vicepreședintele Partidului Republican a declarat: „Dacă aș fi membru al parlamentului, aș vota pentru moțiunea de cenzură pentru că cred că astăzi ni se prezintă un buget socialist și eu nu sunt socialist”.

Lecornu a anunțat un vot în noiembrie pentru suspendarea reformei pensiilor, însă o parte dintre parlamentarii de stânga îl acuză că ar putea fi o capcană politică, întrucât suspendarea ar putea fi condiționată de acceptarea altor condiții bugetare cu care socialiștii nu ar fi de acord.