„În privința locuințelor de serviciu ale statului, despre care s-a făcut destul de multă vorbire în ultimele zile, va fi recalculată chiria, care nu a mai fost actualizată din 2007, și va fi adusă la un nivel corect pentru actualitate. De asemenea, prin aceeași hotărâre de guvern, va fi interzisă ocuparea unei locuințe de serviciu după ieșirea la pensie sau după ce este părăsită funcția care a îndrituit la ocuparea acelei locuințe de serviciu”, spune purtătorul de cuvânt al Executivului, Ioana Dogioiu.
Ea precizează că se lucrează la redactarea hotărârii de guvern.
Consiliul Suprem al Magistraturii a susținut, luni, că informațiile despre închirierea locuinţelor de serviciu ale magistraţilor nu sunt corecte. Păstrarea locuințelor se făcea în temeiul legislaţiei anterioare abrogată și informațiile actuale amplifică emoţia negativă la adresa magistraţilor, transmite CSM.
La acest moment, beneficiază de locuinţă din fondul locativ al Ministerului Justiţiei șapte magistraţi în funcţie, marea majoritate a contractelor fiind încheiate în perioada 2007 – 2013, a mai anunțat CSM. În plus, CSM a arătat că și alte categorii profesionale beneficiază de locuințe de serviciu.
„Regimul juridic al locuințelor de serviciu presupune tocmai închirierea imobilelor către propriii angajați și nu este specific categoriei profesionale a magistraților, existând multe alte domenii profesionale în care legislaţia prevede posibilitatea atribuirii unei locuinţe de serviciu. Acest beneficiu are reglementare în Legea nr. 114/1996 şi în alte acte normative primare sau secundare. Beneficiază de locuinţă de serviciu, de exemplu, medicii, personalul MAI, militarii şi familiile acestora, personalul ISU (pompieri, salvatori), cercetătorii, prefectul, subprefectul, funcţionarii publici şi înalţii funcţionari publici”, a adăugat CSM.