Henri Paul: Cea mai bună măsură anticriză a Guvernului ar fi plata datoriilor către întreprinderi

Ambasadorul francez la Bucureşti, Henri Paul, a declarat, la emisiunea "După 20 de ani" difuzată duminică de PRO TV, că cea mai bună măsură anticriză pe care ar putea-o lua Guvernul român ar fi plata datoriilor către întreprinderi.

29 afişări
Imaginea articolului Henri Paul: Cea mai bună măsură anticriză a Guvernului ar fi plata datoriilor către întreprinderi

Henri Paul: Cea mai bună măsură anticriză a Guvernului ar fi plata datoriilor către întreprinderi (Imagine: Bogdan Stamatin/Mediafax Foto)

"Pe termen lung, nu sunt îngrijorat de soarta întreprinderilor franceze aici. Dar este ceva foarte important ce trebuie să facă Guvernul: să plătească datoriile, arieratele. Este cel mai bun instrument de revenire, din punctul meu de vedere. Fiindcă vorbim de măsuri anticriză, cea mai bună măsură anticriză care ar putea fi luată ar fi să plătească datoriile faţă de întreprinderi", a spus Henri Paul la emisiunea "După 20 de ani" difuzată duminică de PRO TV

Cât despre firmele franceze din România, Henri Paul a spus că nici o mare companie franceză nu a părăsit România din cauza crizei.

"Nici o mare companie franceză nu s-a retras. Ele sunt prezente. (...) Deci le merge bine întreprinderilor franceze deşi depinde de sectorul în care acţionează. (...) De exemplu, e clar că sectorul de consum nu merge bine în România, deci companiile din acest domeniu sunt îngrijorate. În schimb, în domeniul industrial - aţi menţionat Dacia - companiile sunt mulţumite. Deci este o atitudine diferită în funcţie de sectorul de activitate. Dar toate sunt prezente şi au proiecte de viitor", a spus el.

Henri Paul a adăugat că un semn bun este că IMM-urile franceze se interesează tot mai mult de România

"Guvernul României este într-o situaţie un pic dificilă, ca şi cel al Franţei. Trebuie să-şi reechilibreze bugetul şi să evite deficitul, dar şi să ia măsuri anticriză. Marja sa de acţiune este evident mai strânsă decât cea a Guvernului francez", a spus el, menţionând ca exemple pozitive de măsuri anticriză prima de casare şi creditul pentru prima casă.

"Dar nu sunt foarte multe măsuri anticriză în România, în timp ce în Franţa există numeroase măsuri", a spus el, adăugând că Executivul de la Paris are un ministru pentru Planul de Relansare care are ca scop supravegherea modului de implementare a planului de redresare al autorităţilor franceze.

Întrebat dacă nu consideră sistemul fiscal ca lipsit de predictibilitate, el a spus, râzând: "România, de 500 de ani, n-a fost niciodată o ţară foarte predictibilă. Trebuie să facă eforturi pentru a deveni previzibilă".

Întrebat când crede că va depăşi România criza, Henri Paul a răspuns: "Cine are răspunsul la această întrebare trebuie plătit foarte scump. Pentru că, de fapt, nimeni nu are răspunsul la această întrebare".

Ambasadorul a adăugat că există în Europa o şansă de ameliorare anul viitor şi că "punctul cel mai de jos" a fost depăşit.

Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

  

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici