„Înţeleg că doriţi funcţii”. Manda anunţă că instituirea grupului parlamentar Unirea, solicitat de Ţuţuianu, este NEREGULAMENTARĂ

Vicepreşedintele Senatrului, Claudiu Manda, a declarat, luni, că Biroul Permanent a luat act de decizia comisiei juridice şi celei de neconstituţionalitate, prin care instituirea grupului parlamentar „Unirea” solicitată de Adrian Ţuţuianu este neregulamentară.

898 afișări
Imaginea articolului „Înţeleg că doriţi funcţii”. Manda anunţă că instituirea grupului parlamentar Unirea, solicitat de Ţuţuianu, este NEREGULAMENTARĂ

„Înţeleg că doriţi funcţii”. Manda anunţă că instituirea grupului parlamentar Unirea, solicitat de Ţuţuianu, este NEREGULAMENTARĂ

„Înţeleg că doriţi spaţii şi funcţii. Nu pot să supun ordinii de zi pentru că în Biroul Permanent am luat act de punctul de vedere al Comisiei juridice şi al Comisiei pentru constituţionalitate, în care ne spune că este neregulamentar, motiv pentru care nu voi supune votului”, i-a spus în plen Claudiu Manda senatorului Adrian Ţuţuianu, care a solicitat completarea ordinii de zi a Senatului cu instituirea grupului parlamentar „Unirea”.

Adrian Ţuţuianu a solicitat, în plenul Senatului, completarea ordinii de zi astfel încât să se aprobe instituirea grupului parlamentar Unirea.

„Stimaţi colegi, readuc în atenţie problema constituirii grupului parlamentar Unirea. În sala aceasta în urmă cu o lună am cerut să luaţi act de reiterearea solicitării noastre şi să puneţi în aplicare dispoziţiile regulamentare privind acordarea de spaţii de lucru, personal tehnic şi participarea acestui grup la ceea ce înseamnă conducerea Senatului şi a Comisiilor permanente. S-a decis atunci ca solicitarea noastră să meargă la Comisia de constituţionalitate. În urmă cu două săptămâni comisia de constituţionalitate a dezbătut solicitarea noastră şi săptămâna trecută a adoptat un raport, care înţeleg că a fost prezentat Biroului Permanent al Senatului în cursul ilei de astăzi. Este motivul pentru care eu vă cer astăzi completarea ordinii de zi şi să puneţi în discuţia plenului această solicitare. Precizez că potrivit regulamentului senatului un grup parlamentar se poate constitui cu minim 7 membri. Această condiţie este îndeplinită”, a susţinut Adrian Ţuţuianu, în plen.

Senatorul neafiliat Adrian Ţuţuianu a depus în Biroul Peramanent al Senatului, pe 10 decembrie, o cerere de înfiinţare a grupul parlamentar al senatorilor neafliliaţi, denumit "Unirea". EL a solicitat asigurarea secretariatului tehnic necesar şi logistica necesară în vederea desfăşurării activăţii.

Potrivit dispoziţiilor articolul 16, alineatul 2 din Regulament, un grup parlamentar poate fi constituit şi funcţiona doar dacă cuprinde şase senatori.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici