Interceptări în dosarul primarului PSD Mioveni, Ion Georgescu, „eu nu am luat, am dat”: „Eu vă spun doar atât: ”Domnu’ primar, este bine 30.000 de euro?” Dumneavoastră aţi zis...aţi dat din cap, în sensul că „da” (...) Dacă consideraţi că este valabilă oferta mea, eu vin şi vă aduc şi diferenţa”

  • Judecătorii Tribunalului Argeş au decis arestarea preventivă pentru 30 de zile a primarului oraşului Mioveni, Ion Georgescu
  • Primarul din Mioveni, Ion Georgescu, este acuzat de DNA de trafic de influenţă
  • Denunţătorul este şeful Poliţiei locale Piteşti, Nicolae Valerică, prieten al primarului de 30 de ani
  • Ion Georgescu, prins de procurori în primărie cu denunţătorul şi cei 10.000 de euro: “În momentul în care au apărut ofiţerii de poliţie, punga cu cei 10.000 euro se afla în posesia lui Nicolae Valerică. Dacă ştiam că denunţul a fost formulat de numitul Nicolae Valerică le-aş fi spus ofiţerilor de poliţie că a venit să mă mituiască”
  • Primarul Ion Georgescu ar fi oftat când a trebuit să-i dea banii înapoi denunţătorului
  • PSD Argeş a votat excluderea din partidul de guvernământ a edilului de Mioveni, Ion Georgescu. Organizaţia PSD Mioveni a anunţat public că îşi exprimă susţinerea totală faţă de primarul Georgescu şi consideră decizia partidului ca fiind „pripită”
3012 afișări
Imaginea articolului Interceptări în dosarul primarului PSD Mioveni, Ion Georgescu, „eu nu am luat, am dat”: „Eu vă spun doar atât: ”Domnu’ primar, este bine 30.000 de euro?” Dumneavoastră aţi zis...aţi dat din cap, în sensul că „da” (...) Dacă consideraţi că este valabilă oferta mea, eu vin şi vă aduc şi diferenţa”

Sursa foto: Facebook / Ion Georgescu

Judecătorii Tribunalului Argeş au decis arestarea preventivă pentru 30 de zile a primarului oraşului Mioveni, Ion Georgescu. 

Ion Georgescu, este acuzat de DNA de trafic de influenţă.

Iniţial, întrebat ce s-a întâmplat, în faţa sediului DNA Piteşti, primarul Ion Georgescu a declarat aseară presei că el „nu a luat, a dat”, fără să ofere alte explicaţii.

Primarul Ion Georgescu a fost denunţat pe 8 iunie 2023, la DNA Piteşti, pentru comiterea unor potenţiale fapte de corupţie ( trafic de influenţă, cumpărare de influenţă), de către şeful Poliţiei locale Piteşti, Nicolae Valerică, prieten al sau de 30 de ani. Nicolae Valerică voia să-şi angajaeze fiica la Spitalul Orăşenesc Mioveni.

Pe 12 iunie 2023, DNA Piteşti a început urmărirea penală in rem în acest dosar, arată datele de la instanţă.

În dosarul ajuns la Tribunalul Argeş, procurorii DNA Piteşti prezintă şi interceptări între denunţător şi primarul PSD al oraşului Mioveni, Ion Georgescu:

„În luna decembrie 2022, conform înţelegerii avute anterior, Nicolae Valerică i-a remis lui Georgescu Ion suma de 10.000 euro, pentru care acesta să intervină pe lângă persoanele cu funcţii de conducere din cadrul Spitalului orăşenesc Mioveni pentru a o încadra pe Nicolae Sînziana-Alina în funcţia de medic chirurgie generală la această unitate medicală.   

          În toată această perioadă, Georgescu Ion l-a asigurat în mod repetat pe Nicolae Valerică de faptul că are influenţa asupra persoanele cu funcţii de conducere din cadrul Spitalului orăşenesc Mioveni pentru ca Nicolae Sînziana-Alina să fie încadrată în funcţia de medic chirurgie generală la această unitate medicală, împrejurare care reiese în mod neechivoc inclusiv din discuţiile purtate în mediu ambiental de Nicolae Valerică şi Georgescu Ion.

         Astfel, cu ocazia întâlnirii din data de 24.06.2023, cei doi discută, printre altele, următoarele aspecte relevante în raport de activitatea ilicită reţinută în sarcina inculpatului Georgescu Ion:

”NICOLAE VALERICĂ: Să trăiţi! Am onoarea!

GEORGESCU ION: Eu nu rămân dator la tălică.

NICOLAE VALERICĂ: Păi eu am înţeles.

GEORGESCU ION: Lasă-mă puţin că am eu nişte probleme. Nu rămân. August , septembrie  mă... nu rămân dator.

NICOLAE VALERICĂ: Domnu' primar, credeţi-mă eu am ..am venit pentru fata mea, ca să mă rezolvaţi. Eu nu.. nu înţeleg de ce nu aţi încercat să mă ajutaţi. 

GEORGESCU ION: Cum n-am încercat să...

NICOLAE VALERICĂ: Păi ascultaţi-mă. Oamenii ăia când m-aţi dus acolo la director ,,neinteligibil” au zis că peste un an.

GEORGESCU ION: Matale.. Matale te-ai supărat. Ă.. matale ai dus-o la militar (n.n. Spitalul Militar). Matale ai zis că nu poate lucra cu Iacobescu.

(…)

NICOLAE VALERICĂ:  Ascultaţi-mă! Acuma ea a luat la Costeşti, nu mai trebuie să mai susţină examenul.

GEORGESCU ION: Este mult mai uşor de luat acuma, ea. Că o poţi lua prin transfer.

NICOLAE VALERICĂ: Prin transfer, asta e.

GEORGESCU ION: E!

NICOLAE VALERICĂ: Acuma, n-am telefonul, n-aveţi telefonul la dumneavoastră. Spuneţi-mi!

GEORGESCU ION: Păi tu vrei să o iei?

NICOLAE VALERICĂ: Să vin prin transfer la dumneavoastră.

GEORGESCU ION: Chiar vrei să o aduci ?

NICOLAE VALERICĂ: Da. Spuneţi-mi!

GEORGESCU ION: Păi, da de ce nu..

NICOLAE VALERICĂ: Ziceţi. N-a fost mai uşor aşa. Eu la asta la varianta asta  m-am gândit, să nu vă fac nici lu' dumneavoastră probleme,  nici eu să n-am probleme şi eu zic ..

GEORGESCU ION: Deocamdată, ştii prea bine că la bugetari şi la spital şi la învăţământ posturile sunt blocate.

NICOLAE VALERICĂ: Sunt blocate, da.

GEORGESCU ION: Bun. Ştii că ţi-am spus de atuncea că eu trebuie să creez nişte ă.. nişte posturi. 

NICOLAE VALERICĂ: Corect.

GEORGESCU ION: Noi suntem în perioada .. acuma probabil că în august sau în septembrie .., ţi-am spus că noi am lucrat pe organigrama spitalului vechi.

NICOLAE VALERICĂ: Corect.

GEORGESCU ION: Acuma se lucrează la organigrama, după ce am luat acreditarea nouă, că a venit acea echipă.. se lucrează.. fetele mele şi cu spitalul, se lucrează la organigrama nouă pe secţiile care le am şi secţiile, care unele trebuia să le deschid şi nu mai vor. Spre exemplu în locul nu ştiu care secţie vor oncologie acuma, secţie. Ă, deci mai devreme de ianuarie nu pot.

NICOLAE VALERICĂ: La anul, la anul

GEORGESCU ION: Da.

NICOLAE VALERICĂ: Acuma....

GEORGESCU ION: Ianuarie, februarie, pot să o iau.

NICOLAE VALERICĂ: Bun.

GEORGESCU ION: Este posibil, dacă ăştia deblochează posturile, este posibil, cel puţin pe chirurgie, care este secţie înfiinţată, să pot şi în toamnă.

NICOLAE VALERICĂ: Îhî!

GEORGESCU ION: Dar, nu vreau să mai zic ceva că le răstălmăceşti şi după aia zici ,,Domne ă..n-ai vrut  ă..”,

NICOLAE VALERICĂ: Nu le-am răstălmăcit, am zis că în primul rând că am văzut că e şi foarte aglomerat la dumneavoastră la spital. A fost mult mai uşor aici, a fost mult mai uşor aici, credeţi-mă! Ea are...

GEORGESCU ION: Deci, la medici nu-i prea mare înghesuială.

NICOLAE VALERICĂ: Ba e. E că... 

GEORGESCU ION: Nu-i prea mare înghesuială la Mioveni, înghesuiala mare a fost pe infirmiere şi pe asistente.  

NICOLAE VALERICĂ: Da nu ştiu eu, vă da-ţi seama cu nu ştiu eu.

GEORGESCU ION: Au fost 30, 40 .. când i-am dus la Universitate nu...

NICOLAE VALERICĂ: Aveţi telefonul la dumneavoastră? Ascultaţi-mă!

GEORGESCU ION: Nu eu am anunţat SRI-ul ?

NICOLAE VALERICĂ: Da, ştiu. Domnul primar, în afară de ăia 10.000 care vi-i  i-am dat, eu vă mai dau încă 20.000.   

GEORGESCU ION: Du-te dom ne de aici.

NICOLAE VALERICĂ: Deci, ascultaţi-mă! Păi ca să poţi să facem transferul ăla domne'.. Deci, ascultaţi-mă!

GEORGESCU ION: Eu sunt acum.. Eu sunt cu zilele oraşului.

NICOLAE VALERICĂ: Am înţeles.

GEORGESCU ION: Ăăă.. pă 7, 8, vii ca să vorbim.

NICOLAE VALERICĂ: 7, 8 care ? Acuma luna iulie ?

GEORGESCU ION: Iulie, vii pentru că fetele mele lucrează la raport.

NICOLAE VALERICĂ: Îhî!

GEORGESCU ION: Deci, ca şi la Piteşti, unitatea de management şi vis a vis de organigrama, vis a vis de posturi, vis a vis de ce e la spital, de aici se face.

NICOLAE VALERICĂ: Am înţeles.

GEORGESCU ION: Am aici două fete.

NICOLAE VALERICĂ: Îhî!

GEORGESCU ION: Care ele fac raportul. Mi se pare că mai am un set al fetei pentru înfiinţarea unui medic chirurg ,,neinteligibil”.

NICOLAE VALERICĂ: Deci, pe 7 sau 8, sau mai târziu, când spuneţi dumneavoastră. ” (s.n.)

(...)

         Astfel, cu ocazia întâlnirii din data de 30.09.2023, cei doi discută, printre altele, următoarele aspecte relevante în raport de activitatea ilicită reţinută în sarcina inculpatului Georgescu Ion:

NICOLAE VALERICĂ: Nu, ascultaţi-mă! Eu vă spun doar atât: ”Domnu’ primar, este bine 30.000 de euro?” Dumneavoastră aţi zis...aţi dat din cap în sensul că da şi eu atunci în decembrie am venit şi v-am dat ăia 10.000 de euro. Şi diferenţa am zis....”când rezolvăm v-aduc diferenţa de 20.000”.

n.n. - La această afirmaţie Georgescu Ion nu are nici o reacţie fizică  /comportamentală.

NICOLAE VALERICĂ: Deci, rugămintea mea...dacă consideraţi că este valabilă oferta mea, eu vin şi vă aduc şi diferenţa.

 n.n. - La această afirmaţie Georgescu Ion dă din cap în semn că ”NU”

GEORGESCU ION: Dacă consideraţi că nu se mai poate....

n.n. - La această afirmaţie dă Georgescu Ion din cap în semn că ”NU”

NICOLAE VALERICĂ: ...dacă consideraţi că nu se mai poate...nu mai vin şi cu asta-basta.

GEORGESCU ION: Vrei să vii...vii...mă suni marţi la 12 pentru miercuri şi joi. Dacă nu, îmi spui şi nicio problemă.

NICOLAE VALERICĂ: Păi, dacă nu...dacă o consideraţi că se poate....

GEORGESCU ION: Nu, te convingi matale marţi. Ă, miercuri sau joi. Şi matale iei hotărârea miercuri sau joi.

NICOLAE VALERICĂ: Bine, gata. Am înţeles.

GEORGESCU ION: Nu-i mai bine aşa?

NICOLAE VALERICĂ: Bine, domn primar.

GEORGESCU ION: S-o iei, matale.

NICOLAE VALERICĂ: Bine, am înţeles. Să trăiţi! O seară frumoasă vă doresc! ” (s.n.)

Văzând că Nicolae Valerică era nemulţumit că Nicolae Sînziana-Alina nu fusese încă încadrată la Spitalul orăşenesc Mioveni şi că încadrarea era amânată pentru anul 2024, Georgescu Ion l-a chemat pe Nicolae Valerică în data de 04.10.2023, după terminarea programului de lucru, la sediul Primăriei oraşului Mioveni unde i-a restituit suma de 10.000 euro primită anterior de la Nicolae Valerică în modalitatea şi scopul mai sus arătate.

         Restituirea sumei de 10.000 euro a fost constatată în mod direct de către organele de urmărire penală.

Astfel, cu ocazia întâlnirii din data de 04.10.2023, cei doi discută, printre altele, următoarele aspecte relevante în raport de activitatea ilicită reţinută în sarcina inculpatului Georgescu Ion:

          ” NICOLAE VALERICĂ:Ce ziceţi?

GEORGESCU ION: Eu o săptămână am fost plecat. Fără să-şi dea seama, a semnat viceprimaru`

NICOLAE VALERICĂ: Asta e aia care v-am spus că a scos atunci.

GEORGESCU ION: Aia e, am verificat-o a doua zi.

NICOLAE VALERICĂ:Mi-a scos-o fata, Sânziana.

GEORGESCU ION: Da` de ce nu s-a înscris atunci?

NICOLAE VALERICĂ: Păi da` nici n-am ştiut domne, eu am văzut ultima...

GEORGESCU ION: Păi nici n-am ştiu, domne, eu am fost o săptămână plecat la curs.

NICOLAE VALERICĂ:Asta e, acum....

GEORGESCU ION: Care este, ă...valoarea împrumutului?

NICOLAE VALERICĂ: Păi, î... în decembrie v-am dat 10 mii de euro, < moment în care Georgescu Ion dă din cap în semn afirmativ> în contul la ce discutasem noi

GEORGESCU ION: < se ridică de pe scaun> Nu m-am aşteptat că trebuie să plec la Bucureşti cu ăla bătrânu`, îl  transfer acuma.

NICOLAE VALERICĂ: Am înţeles, da.

GEORGESCU ION: <Revine şi se aşază pe scaun>

NICOLAE VALERICĂ: Pot să mă uit, sau... ? Da, sunt toţi banii, 5 o dată, 5 o dată, 10 mii.

NICOLAE VALERICĂ: Îmi pare rău că s-a ajuns aici, trebuia să... să ne înţelegem de la început.

GEORGESCU ION: <oftează> Viaţa merge înainte şi om vedea.

Cu ocazia audierii în calitate de suspect, Georgescu Ion a susţinut că cei 10.000 de euro restituiţi în data de 04.10.2023 lui Nicolae Valerică reprezintă restituirea unui împrumut acordat anterior de cel din urmă, însă acest aspect este în contradicţie totală cu probatoriul administrat în cauză, în condiţiile în care, cu ocazia audierilor Nicolae Valerică a susţinut că cei 10.000 de euro reprezintă o parte din suma de 30.000 de euro pe care Georgescu Ion o acceptase pentru a interveni pe lângă persoanele cu funcţii de conducere din cadrul Spitalului orăşenesc Mioveni pentru a o încadra pe Nicolae Sînziana-Alina - fiica lui Nicolae Valerică, în funcţia de medic chirurgie generală la această unitate medicală, aspect care se coroborează cu procesele verbale de redate a discuţiilor în mediu ambiental, în care cei doi vorbesc despre suma de 10.000 euro dată în scopul indicat de Nicolae Valerică şi nu în scopul indicat de Georgescu Ion, respectiv cu titlu de împrumut.

         De altfel, Georgescu Ion a arătat că:

”În momentul în care au apărut ofiţerii de poliţie, punga cu cei 10.000 euro se afla în posesia numitului Nicolae Valerică.

Dacă ştiam că denunţul a fost formulat de numitul Nicolae Valerică le-aş fi spus ofiţerilor de poliţie că a venit să mă mituiască. ” (s.n.)”.

PSD Argeş a votat excluderea din partidul de guvernământ a edilului de Mioveni, Ion Georgescu. Organizaţia PSD Mioveni a anunţat public, pe pagina de Facebook, că îşi exprimă susţinerea totală faţă de primarul Georgescu:

„Totodată credem în nevinovăţia dumnealui şi avem încredere că va trece peste aceste momente dificile şi suntem convinşi că îşi va relua activitatea la Primăria oraşului Mioveni pentru că proiectele în derulare trebuie finalizate pentru comunitatea din Mioveni. Considerăm decizia de excludere a dumnealui ca fiind una pripită şi fără fundament la data adoptării”, susţine organizaţia PSD Mioveni.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici