Ioan Talpeş ar putea candida din partea PDL, la Senat

Senatorul independent Ioan Talpeş şi fostul deputat PSD Răzvan Ionescu ar putea candida din partea PDL, la Senat, în Sectorul 4, în timp ce, pentru Camera Deputaţilor, democrat-liberalii i-au desemnat în acest sector pe Mircea Raicu, Liviu Codârlă, Constantin Dudu Ionescu şi Ştefan Pirpiliu.

157 afișări
Imaginea articolului Ioan Talpeş ar putea candida din partea PDL, la Senat

Ioan Talpeş ar putea candida din partea PDL, la Senat (Imagine: Mediafax Foto)

Surse din conducerea PDL au declarat, marţi, pentru MEDIAFAX, că democrat-liberalii au validat, de principiu, candidaturile pentru aproape toate colegiile uninominale din Bucureşti.

Senatorul independent Ioan Talpeş a fost desemnat candidat la Senat într-unul din colegiile uninominale din Sectorul 4, au declarat sursele citate.

Talpeş a fost şef al SIE şi consilier prezidenţial pentru securitate naţională al preşedintelui Ion Iliescu şi ministru de stat în guvernul Adrian Năstase.

El a fost ulterior ales senator pe listele PSD, fiind lider al filialei Caraş-Severin. Talpeş a avut funcţia de preşedinte al Comisiei de apărare din Senat. Talpeş a demisionat din PSD, fondând Uniunea Populară Social Creştină, iar în prezent este senator independent.

În Sectorul 4 va candida la Senat şi fostul deputat PSD Răzvan Ionescu. Acesta a avut funcţia de preşedinte al Comisiei de apărare din Camera Deputaţilor în precedenta legislatură.

În acest sector au fost nominalizaţi candidaţi pentru Camera Deputaţilor liderul consilierilor PDL din CGMB, Mircea Raicu, deputatul Liviu Codârlă, liderul OT PDL Bucureşti, Ştefan Pirpiliu, precum şi fostul ministru ţărănist de Interne, Constantin Dudu Ionescu.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici