Iohannis: Alegerea preşedinţilor de CJ din rândul consilierilor, o modificare binevenită

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, luni, că prevederea din legea administraţiei locale prin care preşedinţii de Consilii Judeţene sunt aleşi din rândul consilierilor este ” o modificare binevenită”, revenindu-se la o situaţie anterioară, care a mai existat şi care a funcţionat satisfăcător.

230 afişări
Imaginea articolului Iohannis: Alegerea preşedinţilor de CJ din rândul consilierilor, o modificare binevenită

Iohannis: Alegerea preşedinţilor de CJ din rândul consilierilor, o modificare binevenită (Imagine: Octav Ganea/Mediafax Foto)

”Dacă alegerea primarilor într-un tur sau în două tururi este mai bine, se poate discuta. Există argumente pro şi contra şi pentru o variantă şi pentru cealaltă variantă. Parlamentul a hotărât cu o largă majoritate să lase această chestiune neschimbată şi mi se pare o opţiune care poate fi promulgată”, a declarat preşedintele Iohannis, într-o conferinţă de presă.

El a mai menţionat că, dacă ne referim la preşedinţii consiliilor judeţene, situatia este puţin diferită.

”O comunitate de tip comună, oraş, municipiu are o identitate, o coeziune proprie şi de când există astfel de entitaţi, o comunitate locala are un primar, care primar reprezinta comunitatea, şi atunci este normal, bine şi corect să fie ales direct. Un judeţ este o entitate administrativ-teritorială mai degrabă tehnică. Nu cred că există un fel de comunitate judeţeană similară unei comunităţi de tip oraş, municipiu sau comună, în consecinţă nu se impune neapărat alegerea directă”, a spus Iohannis.

În opinia preşedintelui, Consiliul judeţean are mai degrabă atribuţii de coordonare.

”Trebuie să vedem ce s-a întâmplat de la Revoluţie încoace în Consiliile Judeţene. La început, preşedinţii Consiliilor Judeţene au fost aleşi indirect dintre consilierii judeţeni, permiţând, evident, constituirea de alianţe care s-au impus în consiliul judeţean. Acea situaţie a funcţionat rezonabil. După un timp s-a hotărât că şi preşedintele Consiliului Judeţean trebuie ales direct şi rezultatul a fost direct aşa-numiţii baroni judeţeni. Cred că trebuie să ţinem cont şi de faptul că în Consiliul Judeţean majorităţile se pot schimba absolut legitim şi trebuie să aibă posibilitatea ca această schimbare să se exprime inclusiv la nivelul preşedintelui consiliului judeţean”, a ţinut să menţioneze şeful statului.

El a concluzionat că este o schimbare care face ”o revenire la o situaţie anterioară, care a mai existat şi care a funcţionat satisfăcător”.

”Din acest motiv consider că este o modificare binevenită”, a mai spus Klaus Iohannis.

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, luni, că cele trei legi privind partidele, finanţarea partidelor şi a campaniei electorale şi privind administraţia publică locală pe care le-a promulgat nu sunt legi perfecte, dar, ”una peste alta”, fiecare dintre actele normative reprezintă un ”progres”.

Preşedintele Klaus Iohannis a spus, luni, într-o conferinţă de presă, că, pentru a preveni neînţelegeri sau interpretări eronate, a decis ca atunci când ajung la el spre promulgare legi importante sau legi care au generat discuţii ample să facă declaraţii legate de promulgarea sau nepromulgarea acestora.

Referindu-se la cele trei legi privind partidele politice, finanţarea partidelor şi a campaniei electorale şi alegerea autorităţilor admninistraţiei publice locale, Iohannis a spus că a promulgat aceste acte normative deşi nu sunt perfecte.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici