Iohannis, semnal POLITIC în prima zi după alegerile europarlamentare: În România s-a creat o alternativă serioasă, PNL împreună cu USR PLUS pot pune bazele unei colaborări

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, luni, că rezultatul votului arată un scor istoric pentru PNL, dar şi unul remarcabil pentru Alianţa 2020 USR-PLUS, precizând că cele două formaţiuni pot pune baza unei colaborări care vine ca o alternativă la PSD.

8631 afişări
Imaginea articolului Iohannis, semnal POLITIC în prima zi după alegerile europarlamentare: În România s-a creat o alternativă serioasă, PNL împreună cu USR PLUS pot pune bazele unei colaborări

Iohannis a anunţat declaraţii de presă la ora 21.00 la Cotroceni

"Dacă vorbim despre partide, şi vreau să vorbim şi despre partide, pentru că s-a votat şi pentru PE, e de remarcat că PNL a obşinut un scor istoric şi îi felicit pentru acest lucru. Europarlamentarele au fost câştigate de PNL. Astfel PNL este pe cale să devină cel mai important partid politic din România. Salut şi votul pentru alte partide", a declarat preşedintele Klaus Iohannis, într-o declaraţie de presă la Palatul Cotroceni.

Şeful statului a catalogat ca remarcabil scorul obţinut de USR-PLUS, sugerând că e posibilă o colaborare a Alianţei cu liberalii.

"Este remarcabil rezultatul obţinut de Alianţa USR-PLUS care arată că în România se poate construi o alternativă serioasă, credibilă la actuala majoritate falimentară. S-a văzut foarte clar că românii cred în aşa ceva şi îşi doresc o astfel de alternativă. Dacă adunăm voturile ne dăm seama că PNL cu USR PLUS pot pune baza unei colaborări care vine ca o alternativă la PSD. Iar PSD a primit cea mai aspră sancţiune pentru modul dezastruos în care guvernează. PSD a a avut dreptate să se teamă de votul românilor, dar nu l-a putut, din fericire, împiedica în ciuda boicotului", a completat Klaus Iohannis.

Purtătorul de cuvânt al BEC, Marian Muhuleţ, a prezentat luni primele rezultate parţiale la alegerile europarlamentare din 26 mai.

Astfel, potrivit datelor centralizate până la ora 10.23, PNL a obţinut 618.197 voturi (26,23%), PSD 558.234 voturi (23,68%), iar USR-PLUS a primit 483.493 voturi (20,51%).

De asemenea, ProRomânia a obţinut 165.315 voturi (7,01%), PMP 130.906 voturi (5,55%), UDMR a primit 142.993 voturi (6,07%), iar ALDE a obţinut 100.005 voturi (4,24%)

Potrivit lui Muhuleţ, la referendum, din 2.004.902 voturi centralizate, 1.625.321 au fost favorabile întrebării referitoare la interzicerea amnistiei şi graţierii pentru infracţiuni de corupţie. De asemenea, la întrebarea privind interzicerea adoptării OUG în domeniul infracţiunilor, pedepselor şi al organizării judiciare, din cele 1.992.857 voturi centralizate 1.619.681 au fost favorabile.

Iohannis: Ieri a câştigat România europeană, în care hoţii stau la puşcărie

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat luni, după votul la europarlamentare şi referendum, că românii au dat un vot pro-european, într-o ţară în care " hoţii şi infractorii stau la puşcărie", criticând din nou modul în care a fost organizat votul în Diaspora.

"Peste 6 milioane de români au spus da la referendumul pe care l-am convocat pentru viitorul României şi au dat astfel o lecţie dură populismului, demagogiei şi discursului anti-european şi antijustiţie promovat în campanie şi nu numai de PSD. Ieri a câştigat România europeană, în care hoţii şi infractorii stau la puşcărie nu în frunte astatului. Mobilizarea românilor din ţară şi străinătate a fost impresionantă. Votul de azi ne arată că democraţia s-a maturizat, că înţeleg ce armă puternic este votul", a declarat Klaus Iohannis.

Preşedintele a lăudat şi faptul că printre cei care au votat la referendum sunt şi dintre alegătorii PSD.

"Nimeni nu este şi nu trebuie să fie mai presus de lege. Acest lucru nu a fost doar acceptat. Nimeni nu poate folosi guvernararea în România în interes propriu. Şi pentru asta PSD-ul a primit votul de blam. De azi începe schimbarea în bine în România. Avem, din păcate, multe de reparat după dezastrul produs de PSD în doi ani şi jumătate, nu numai în domeniul justiţiei, dezastrul din economie, sănătate, educaţie. Avem mult de lucru"

Acesta a criticat din nou organizarea din Diasporă a scrutinului.

"Este însă inacceptabilă bătaia de joc a autorităţilor la adresa românilor din Diaspora. Românii au fost supuşi unor noi umilinţe din partea unor guvernanţi incapabili să înţeleagă că rolul lor e să fie în sluja cetăţeanului, nu împotriva lui. Eu cer ca după incidentele grave din 2014 care s-au repetat ieri să ia măsuri urgente pentru ca românii din Diaspora să poată vota în condiţii normale, fără a sta ore în şir la cozi să poată vota", a mai spus Iohannis.

 


Preşedintele Klaus Iohannis a anunţat, duminică seară, la încheierea votului, că participarea la votul de la alegerile europarlamentare şi la referendumul pe justiţie este una senzaţională, precizând că referendumul a trecut cu brio

Şeful statului a mai declarat că, după votul de duminică, PSD trebuie să plece de la guvernare.

"Asta arată cum văd românii această guvernare pesedistă eşuată. Este clar că acest accident al democraţiei româneşti care este guvernarea PSD trebuie să dispară. În urma acestui rezulta guvernul PSD trebuie să plece. Este un rezultat care nu poate să fie interpretat în niciun alt fel. ŞI dacă îmi daţi voie să închei pe o notă optimistă. Vă mulţumesc că aţi votat. Aţi votat penturu România europeană, prosperă, cinstită şi sigură", a declarat Klaus Iohannis.

Ultimele rezultate PARŢIALE la alegerile europarlamentare şi referendum. PNL conduce detaşat 

"Dragi români, sunteţi fantastici. Vă felicit. Aţi participat azi în număr mare la alegerile europarlamentare şi la referendum. Participarea e senzaţională. Avem în jur de 50% prezenţă la europarlamentare şi în jur de 40% prezenţă la referendum. Dragi români, vă mulţumesc", a declarat preşedintele Klaus Iohannis, într-o declaraţie de presă la Palatul Cotroceni.

Şeful statului a subliniat că votul româmilor de duminică nu poate fi ignorat de niciun politician.

"Aţi dat un vot clar, ferm care nu poate fi ignorat de niciun politician în România. Referendumul a trecut cu brio. Aşadar, dragi români, aţi votat clar şi ferm pentru o politică corectă, pentru o justiţie dreaptă, pentru o justiţie independentă, pentru o bună guvernare pentru români şi pentru România", a completat Iohannis.

Iohannis: Ruşine, PSD! A doua oară şi-a bătut joc de români

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat duminică seara că PSD şi-a bătut joc pentru a doua oară de români prin organizarea votului, mai ales în Diaspora, unde au fost cozi imense.

"Am văzut cozile interminabile la multe secţii de votare, mai ales în Diaspora. Le mulţumesc românilor care au avut răbdare, unii foarte multă, care au ajuns să îşi exprime votul pentru România Europeană. Cu toţii am votat pentru o Românie europană. Nu pot să nu observ că PSD a doua oară şi în 2014 şi în 2019 şi-a bătut joc de români, mai ales de Diaspora. Ruşine, PSD!", a declarat Klaus Iohannis.

Cozi s-au format şi în faţa secţiilor de votare din Bruxelles, Roma, Verona, Offenbach, Dublin, Londra, Antwerp, Amsterdam, Lille, Berlin şi Regensburg, românii declarându-se nemulţumiţi, pe reţelele de socializare, că aşteaptă ore bune la coadă din cauza organizării slabe a autorităţilor române.

Rareş Bogdan despre prezidenţiale: Vom cere alegeri anticipate de urgenţă/ PNL este pregătit să guverneze

PNL vrea alegeri anticipate de urgenţă, a anunţat duminică, Rareş Bogdan. 

„Vom cere alegeri anticipate de urgenţă pentru ca românii să se poată exprima cine doresc să îi conducă. La ora 23.00 preşedintele PNL va face declaraţii şi va oferi mai multe detalii”, a declarat Rareş Bogdan, la sediul PNL.

El a susţinut că PNL este pregătit să guverneze România.

„PNL este pregătit să guverneze întreaga Românie. Pe parcursul zilei de astăzi, de mâine, cu siguranţă vom avea un for de conducere care vor hotărâ următorii paşi. Sunt satisfăcut că românii, în momente de cumpănă, le pasă de ţara lor. Românii au înţeles să dea o lecţie celor care i-au sfidat doi ani şi jumătate şi au fost mai preocupaţi de drepturile infractorilor decât ale oamenilor cinstiţi. Sunt încântat să îmi reprezint ţara”, a conchis Rareş Bogdan.

 

Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

  

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici