Iohannis s-a întalnit cu Joe Biden, care şi-a exprimat încrederea în lupta anticorupţie

Preşedintele Klaus Iohannis s-a întalnit luni, la Casa Albă, cu vicepreşedintele SUA Joe Biden, cei doi discutând despre parteneriatul strategic, despre criza migraţiei, dar şi despre situaţia din România, oficialul american exprimându-şi încrederea în lupta anticorupţie de la Bucureşti.

488 afișări
Imaginea articolului Iohannis s-a întalnit cu Joe Biden, care şi-a exprimat încrederea în lupta anticorupţie

Iohannis s-a întalnit cu Joe Biden, care şi-a exprimat încrederea în lupta anticorupţie (Foto: Octav Ganea / Mediafax Foto)

Potrivit Administraţiei Prezidenţiale, preşedintele Klaus Iohannis l-a invitat pe vicepreşedintele Joe Biden la Bucureşti, în noiembrie, cu ocazia organizării un mini-summit NATO.

"Am avut, evident, în primul rând, discuţii despre Parteneriatul Strategic dintre România şi Statele Unite ale Americii, împreună am evaluat acest parteneriat care este unul foarte bun, foarte puternic. Partea politică, partea militară sunt excelente şi am convenit să încercăm să lucrăm şi pe partea economică, un parteneriat de acest fel trebuie să aibă partea economică foarte substanţială", se arată într-un comunicat de presă al Administraţiei Prezidenţiale.

De asemenea cei doi au discutat despre situaţia din România, potrivit sursei citate, vicepreşedintele Biden exprimându-şi "mulţumirea faţă de mersul lucrurilor în domeniul combaterii corupţiei" şi "încrederea" în continuarea acestui demers.

"Am evaluat împreună unele chestiuni legate de securitate, securitatea în special a României, sigur, având în vedere că suntem plasaţi într-o zonă cu probleme. Am discutat despre situaţia din Ucraina, am discutat însă şi despre noua bază de la Deveselu, care va fi dată în funcţiune probabil încă în cursul acestui an. Avem o colaborare în acest domeniu foarte bună", se mai arată în comunicat.

Un alt subiect abordat a fost criza în care se află acum Europa, numărul mare de refugiaţi care vin în Europa şi modul în care vom gestiona această criză, dar şi situaţia Republicii Moldova.

Preşedintele a fost însoţit de ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, ambasadorul României la Washington, Liviu Maior, şi de consilierul prezidenţial pe probleme de politică externă Lazăr Comănescu.

Şeful statului urmează să participe la dineul oficial oferit şefilor de state prezenţi la Adunarea Generală a ONU de preşedintele Barack Obama, în cursul serii.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici