Iohannis: Senegalul este pentru noi o prioritate pe continentul african

Senegalul este pentru România o prioritate pe continentul african, spune Klaus Iohannis, aflat în vizită în această ţară. El precizează că au fost semnate trei documente de colaborare în ceea ce priveşte gestionarea situaţiilor de urgenţă, în domeniul sanitar-veterinar şi în cel al educaţiei.

208 afișări
Imaginea articolului Iohannis: Senegalul este pentru noi o prioritate pe continentul african

Iohannis: Senegalul este pentru noi o prioritate pe continentul african

„Am pus accent în special pe noua noastră abordare strategică, bazată pe interese şi valori comune. Am adoptat în acest sens o Strategie Naţională pentru Africa – prima de acest tip. Senegalul este pentru noi o prioritate pe continentul african şi ne dorim să demarăm proiecte comune şi o cooperare pe termen lung. Am agreat, totodată, să intensificăm colaborarea pe paliere foarte importante atât pentru România, cât şi pentru Senegal: gestionarea situaţiilor de urgenţă, educaţie, cercetare şi inovare, securitate cibernetică, infrastructură digitală, dar şi agricultură şi siguranţă alimentară”, spune Klaus Iohannis.

Şeful statului român precizează că au fost semnate trei documente de colaborare în ceea ce priveşte gestionarea situaţiilor de urgenţă, în domeniul sanitar-veterinar şi în cel al educaţiei.

„Apartenenţa comună la Francofonie solidifică şi mai mult relaţiile dintre România şi Senegal şi mă bucur că unul dintre proiectele noastre cheie, programul de burse de cercetare doctorală şi postdoctorală „Eugen Ionescu”, a avut 136 de participanţi din Senegal, din 2007 până în prezent. România prioritizează Africa şi prin programele de Asistenţă Oficială pentru Dezvoltare. Am înfiinţat Fondul pentru viitorul Africii prin pace, educaţie şi dezvoltare. Educaţia şi promovarea tineretului au reprezentat peste 30% din totalul Asistenţei Oficiale pentru Dezvoltare acordate de România în 2020 şi în 2021, respectiv 66% în 2022. În acest cadru, România organizează un Program de instruire pentru stabilizare şi reconstrucţie post-conflict, ultimele patru sesiuni fiind dedicate exclusiv partenerilor de pe continentul african. Vă mulţumesc pentru găzduirea ediţiei de anul trecut aici, la Dakar”, adaugă Iohannis.

El arată că a avut un schimb de opinii cu privire la evoluţiile înregistrate într-o serie de dosare regionale prioritare, cu accent pe perspectiva de soluţionare a acestora.

„Am evidenţiat nevoia de stabilitate în regiunea Sahelului, în care Senegalul joacă un rol esenţial pentru menţinerea securităţii şi a echilibrului. Mi-am exprimat susţinerea pentru abordarea principială şi constructivă a Senegalului şi i-am transmis Preşedintelui Sall angajamentul României pentru stabilizarea şi dezvoltarea durabilă a Sahelului. Sunt convins că soluţiile privind securitatea şi prosperitatea regională trebuie să vină din interiorul regiunii, cu sprijinul comunităţii internaţionale, al Uniunii Europene şi al tuturor actorilor care împărtăşesc aceeaşi viziune şi aceleaşi valori. De aceea, abordarea României favorizează sprijinirea statelor africane în dezvoltarea capacităţii de a-şi asigura propria securitate. Am avut, totodată, un schimb de opinii cu Preşedintele Sall cu privire la agresiunea Rusiei împotriva Ucrainei, care afectează securitatea în regiunea Mării Negre, dar şi securitatea Europei, cu consecinţe însemnate în Africa pe dimensiunea securităţii alimentare. Pentru România, această chestiune rămâne de importanţă vitală şi am prezentat măsurile ample luate de ţara noastră pentru facilitarea exporturilor de cereale din Ucraina şi pentru a asigura securitatea alimentară globală. Nu în ultimul rând, am abordat şi situaţia din Orientul Mijlociu. Am discutat despre nevoia de dezescaladare a violenţelor, de eliberare a ostaticilor şi de protejare a civililor, a asigurării unui flux continuu de ajutoare umanitare, precum şi despre soluţia celor două state”, încheie Iohannis.

El se află într-o vizita oficială în Republica Senegal, ultima ţară din turneul african.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici