- Home
- Politic
- (27.08.2024, 10:15)
- Gabriela Antoniu
- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Ion Cristoiu: Atacurile PSD la PNL au fost o manevră abilă a lui Ciolacu. Este foarte greu să reziste coaliţia. Suntem în anul alegerilor-spectacol
- Ion Cristoiu afirmă că atacurile lansate la congresul PSD de Marcel Ciolacu şi social-democraţi împotriva PNL au avut ca scop abaterea atenţiei de la lipsa unui contracandidat la şefia PSD şi atmosfera de partid comunist în care domină unanimitatea.
- Publicistul spune că actuala coaliţie s-ar putea să nu supravieţuiască până la alegerile parlamentare din 1 decembrie, odată cu oficializarea candidaturii lui Marcel Ciolacu la prezidenţiale.
- Ion Cristoiu mai spune că anul acesta este anul alegerilor prezidenţiale-spectacol, în care va câştiga cel care ştie să facă show, un exemplu fiind Elena Lasconi care şi-ar fi aranjat o dedicaţie muzicală în sediul Primăriei Câmpulung Muscel.
Urmărește
560 afișări
Publicistul Ion Cristoiu afirmă că atacurile lansate de PSD împotriva PNL, partenerul său de guvernare, congresul de sâmbătă al social-democraţilor, au fost o manevră abilă a lui Marcel Ciolacu de distragere a atenţiei şi avertizează că e posibil ca actuala coaliţie să nu mai supravieţuiască până la alegerile parlamentare de la 1 decembrie.
Ion Cristoiu spune că semnificaţia congresului PSD de sâmbătă este mult mai mare decât banala realegere a lui Marcel Ciolacu la şefia partidului.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Iohannis lovește fulgerător prin desecretizarea documentelor din ședința CSAT. Instituțiile statului au știut de campania de promovare a lui Călin Georgescu încă din 2021
-
Ucraina rămâne fără ajutoare SUA. Mike Johnson blochează proiectul de lege pentru cheltuieli
-
Ce ar include planul de pace al lui Trump privind războiul din Ucraina? Aderarea Ucrainei la NATO, scoasă din calcul
-
Ciolacu anunţă că o susţine pe Elena Lasconi în cel de-al doilea tur al alegerilor prezidenţiale
„Prin acest congres, Marcel Ciolacu şi-a securizat locul de preşedinte. Dar cel mai important lucru, Marcel Ciolacu a făcut un experiment despre care nu am crezut că va reuşi. Bruxellizarea PSD. Încă de pe vremea FSN, PSD a fost naţionalist, cu familia, era mai apropiată de PRM. Dar nu era recunoscut pe plan internaţional (...) El a reuşit să scoată PSD de la aceşti alegători conservatori, care s-au dus la AUR, nu a pierdut. A avut şi intuiţia că electoratul ăla a dispărut. (...) Realegerea lui Ciolacu, care e banală, are o semnificaţie mult mai mare decât o simplă realegere pentru că şi-a făcut o echipă, a scos-o pe Gabriela Firea, care a reprezentat un grup şi a adus oameni noi” , a afirmat publicistul luni seara, la emisiunea Gândurile lui Cristoiu, de la Aleph News.
Ion Cristoiu susţine că atacurile lansate la congresul lui Marcel Ciolacu şi social-democraţi împotriva PNL au avut ca scop abaterea atenţiei de la lipsa unui contracandidat la şefia PSD şi atmosfera de partid comunist în care domină unanimitatea.
„A fost o manevră abilă a lui Ciolacu, despre care v-am zis, aveţi grijă la poşetă (...) este de o abilitate să iasă din comun. În cazul acesta (...) congresele PSD întotdeauna au fost atacate de dreapta şi de presa de dreapta ca fiind ale Partidului Comunist, că nu a avut concurent. Prin lansarea acelor atacuri, nu stiu daca dinadins sau nu, nu sa mai discutat asta. Nu sa mai discutat că e la ca la Partidul Comunist, mă rog, acuzaţii, care după părerea mea, nu mai merg”, a afirmat publicistul.
Deşi liberalii şi pesediştii nu s-au contract pe teme puternice, de interes, Ion Cristoiu spune că actuala coaliţie s-ar putea să nu supravieţuiască până la alegerile parlamentare din 1 decembrie, odată cu oficializarea candidaturilor lui Marcel Ciolacu la prezidenţiale.
“Nu văd deocamdată subiecte de conflict puternice. Pentru că, normal era, ca după dezastrul cu recalcularea pensiilor, PNL să ceară demisia ministrului Muncii. Încearcă şi va fi o chestie genială dacă nu se rup, dacă vor ţine sub control acest conflict (...) au mai fost situaţii de coaliţii care nu au rezistat. Prima a fost USL. Faţă de actuala coaliţie, a fost PNL plus PSD care a participat la alegeri (...) S-a destrămat. În 2009 a fost coaliţia Parteneriat pentru România, formată de PDL şi PSD, cu Mircea Geoană candidat. Nu a rezistat, în septembrie s-a rupt. (...) De data aceasta sunt doi şefi de partid care candidează (...) deci este foarte greu să supravieţuiască”, a explicat publicistul.
Ion Cristoiu mai spune că anul acesta este anul alegerilor prezidenţiale-spectacol, în care va câştiga cel care ştie să facă show, un exemplu fiind Elena Lasconi care şi-ar fi aranjat o dedicaţie muzicală în sediul Primăriei Câmpulung Muscel.
„Dacă ar fi o confruntare pentru primul tur, chiar şi pentru al doilea, lumea se va uita ca la un spectacol (...) electoratul serios este interesat de cuvinte, restul e interesat de show. Ori în această confruntare, vă spun de pe acum, câştigă cine ştie să facă show. Vă imaginaţi că cea care ştie e Lasconi (...) Melodia este <Puştoaico, tu ai sânge de viperă> care plăcea foarte mult la tinerii de atunci (din perioada Cenaclului Flacăra). Da, prinde şi acum. Noi să nu facem o greşeală. Să judecăm alegătorul după noi. După noi, totul e artificial (...) Ea era la primărie şi intră unul şi începe să cânte? Cum să intre în primărie? Nu, dar place. Este anul alegerilor spectacol. O să vedeţi”, a spus publicistul.
Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!
Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!
Citește pe alephnews.ro: Ce planuri are Rusia cu România? Putin râde de țara noastră după decizia CCR de renumărare a voturilor, iar Alexandr Dughin a afirmat că „România va fi parte a Rusiei”
Citește pe www.zf.ro: De ce? Restaurantele „istorice“ KFC şi McDonald’s din zona Cişmigiu din Capitală au fost închise
Citește pe www.zf.ro: Black Friday-ul care sparge toate recordurile. Cum s-a ajuns aici
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Cine este cel mai deştept om din lume. El nu ridică niciodată tonul, nu îşi pierde calmul şi nu este niciodată stresat
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
Elena Lasconi, declarație năucitoare despre Călin Georgescu: 'Mă întreb dacă e om, pare un…'
CANCAN.RO
Amendă de 7.500 lei pentru românii care fac acest lucru. Mulți români comit această greșeală în decembrie
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe