Ipoteza unui lider PSD: Moţiunea de cenzură nu va trece. Nu avem un preşedinte mediator care să rezolve criza politică

Mihai Fifor a afirmat, vineri, că moţiunea de cenzură nu va trece, pentru că preşedintele Klaus Iohannis este incapabil să îndeplinească funcţia de mediator pentru a rezolva criza politică, iar partidele de Opoziţie se „cotonogesc între ele”, nefiind în stare să formeze o majoritate.

501 afișări
Imaginea articolului Ipoteza unui lider PSD: Moţiunea de cenzură nu va trece. Nu avem un preşedinte mediator care să rezolve criza politică

PSD: Moţiunea de cenzură nu va trece. Nu avem un preşedinte mediator care să rezolve criza politică

„Domnul Iohannis este incapabil să îndeplinească funcţia de mediator. Partidele din opoziţie se cotonogesc între ele şi nu sunt în stare să formeze o majoritate, darămite să conducă ţara! Nici nu vor acest lucru, de altminteri! Pun celorlalţi condiţii imposibil de îndeplinit, ca nu cumva să treacă o moţiunea! Deci este fals că PSD se agaţă de guvernare. Plecăm mâine dacă trece o moţiune de cenzură şi vine cineva care să asigure funcţionarea României. Dar nu trece pentru că nu există o alternativă şi nu avem un preşedinte mediator, care să rezolve această criză politică!”, a scris Mihai Fifor, pe Facebook.

Secretarul general al PSD a afirmat că Guvernul va plăti pensiile şi salariile, în ciuda opoziţiei şefului statului.

România merge mai bine când -cadindatul- Iohannis este în concediu! În rarele momente în care vine la Cotroceni face numai lucruri rele: blochează legi, blochează guvernul, atacă orbeşte pe toată lumea, aruncă petarde în spaţiul public pentru a produce panică în societate, asa cum a făcut si aseară, când a incercat din nou sa induca in spatiul public ideea că Guvernul nu va mai putea plăti pensii şi salarii. Se vor plăti şi pensiile, şi salariile, in ciuda opoziţiei dumneavoastră, domnule Iohannis!”, a adăugat Fifor.

În încheiere, social-democratul i-a transmis lui Klaus Iohannis să stea în concediu, că „e mai bine pentru România”.

„Tot ce face Iohannis, atunci când lucrează, este în contradicţie cu -România normală-, pe care o propune ipocrit pe afişele lui electorale. Şi îşi permite toate aceste abuzuri de putere, pentru că are imunitate absolută! Acea imunitate la care spunea că va renunţa imediat după ce va deveni preşedinte. O altă minciuna! O vom rezolva noi, pentru că nouă ne pasă de această ţară. (...) Aşadar, staţi în concediu, domnule Preşedinte! E cel mai bine pentru România!”, a subliniat Mihai Fifor.

Preşedintele Klaus Iohannis a anunţat, joi, că respinge cele trei propuneri de miniştrii interimari făcute de premierul Viorica Dăncilă, respectiv Niculae Bădălău la Energie, Ioan Deneş la Mediu şi Ştefan Radu Oprea la relaţia cu Parlamentul.

Totodată, şeful statului a avertizat PSD să pună de urgenţă capăt crizei politice, precizând că partidul de guvernare riscă să ducă România într-un blocaj, care „poate însemna inclusiv întârzieri în plata pensiilor şi salariilor”.

Preşedintele PNL Ludovic Orban a declarat că, pentru a trece moţiunea de cenzură în Parlament, poartă discuţii cu toate grupurile parlamentare, inclusiv cu social-democraţi. Orban a spus că momentul depunerii moţiunii este condiţionat de un acord al tuturor semnatarilor pentru o variantă de text.

Taguri:
fifor,
iohannis,
guvern

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici