Prima pagină » Politic » Israelul amenință cu lovituri importante asupra Teheranului, anunță ministrul apărării

Israelul amenință cu lovituri importante asupra Teheranului, anunță ministrul apărării

Israelul plănuiește să lovească ținte importante în Teheran, acționând singur în ofensiva împotriva Iranului, fără intenția de a negocia, potrivit declarațiilor ministrului apărării, Israel Katz.
Israelul amenință cu lovituri importante asupra Teheranului, anunță ministrul apărării
Nițu Maria
17 iun. 2025, 21:10, Politic

Israelul plănuiește să execute astăzi atacuri asupra unor ținte esențiale din capitala Iranului, Teheran, a anunțat ministrul israelian al apărării, Israel Katz, în fața presei, scrie CNN.

„Astăzi vom lovi ținte foarte importante din Teheran, iar purtătorul de cuvânt (al Forțelor de apărare ale Israelului) se va adresa locuitorilor pentru a le cere să evacueze”, a spus Katz în timpul vizitei sale în orașul Herzliya, aflat pe coasta centrală a Israelului, care a fost vizat de rachete iraniene în această dimineață.

Ministrul apărării a afirmat că Israelul „conduce” singur «campania» de bombardamente asupra Iranului, care a ajuns acum la a cincea zi, dar a subliniat că Statele Unite rămân un „mare prieten”, după ce a fost întrebat dacă americanii vor participa la atacuri.

„În acest moment ne ajută în apărarea împotriva unora dintre atacuri și le mulțumim pentru asta”, a declarat Katz, insistând că Israelul nu va purta negocieri cu reprezentanți ai Teheranului pentru a încheia conflictul.

„Categoric nu, nu purtăm negocieri”, a afirmat el. „Singurele negocieri în curs (sunt) între rachetele (Forțelor Aeriene Israeliene) și regimul de dictatură iranian”.