Judecătorii o apără pe Sanna Marin de acuzaţiile privind dansurile sexy devenite virale

A venit concluzia cancelarului pentru Justiţie după filmările virale cu premierul Finlandei la petreceri.

5195 afișări
Imaginea articolului Judecătorii o apără pe Sanna Marin de acuzaţiile privind dansurile sexy devenite virale

Judecătorii o apără pe Sanna Marin după acuzaţiile cu dansurile sexy devenite virale

După ce a petrecut cu prietenii, Sanna Marin în centrul controverselor. Acum, premierul finlandez Sanna Marin, 30 de ani, poate reveni la dans.

Cancelarul pentru Justiţie, Tuomas Poysti, responsabil cu investigarea comportamentului miniştrilor, spune că prim-ministrul nu a încălcat niciun angajament sau normă instituţională. Prin urmare, nu este „vinovată” că s-a distrat, este concluzia anchetei, declanşată după difuzarea unor imagini care o înfăţişează dansând şi bând la petreceri private. Scandal care au ţinut-o pe Marin în centrul unei furtuni mediatice pe tot parcursul verii.

Pöysti a concluzionat că „nu există niciun motiv să se suspecteze că prim-ministrul s-a angajat într-un comportament ilegal în îndeplinirea atribuţiilor sale sau neglijenţă în îndatoririle sale oficiale”. Când au apărut videoclipurile, Marin a spus că pur şi simplu a petrecut „o seară cu prietenii” şi că videourile au fost „înregistrate în locuri private”.

„Sunt om”

„Sunt om. Şi uneori vreau şi eu bucurie, lumină şi distracţie în mijlocul acestor nori întunecaţi”, a spus ea. Premierul făcuse şi un test antidrog, cu rezultate negative, în încercarea de a reduce la tăcere controversa.

Dar problema a escaladat şi plângerile s-au legat că ar submina „reputaţia şi securitatea” Finlandei. Odată cu ancheta, cancelarul a concluzionat că nu s-a stabilit că Marin a omis sau a compromis o „datorie oficială specifică”. Evaluarea dimensiunii „morale şi sociale” a activităţilor recreative ale unui prim-ministru este „o chestiune de competenţă parlamentară”, a spus cancelarul, adăugând că „responsabilitatea politică este evaluată în mod regulat în cadrul alegerilor democratice”.

Deja, în această vară, multe personalităţi internaţionale, în special femei, îşi exprimaseră sprijinul pentru Marin, publicând şi videoclipuri în care dansau. Hillary Clinton însăşi îl invitase pe premier să „continue să danseze”. 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici