Kelemen: Formula de vot propusă în proiectul USL va distruge sistemul politic. UDMR se abţine la vot

Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, a declarat, marţi, în plenul Camerei Deputaţilor, că sistemul de vot propus în proiectul de lege iniţiat de liderii USL Victor Ponta şi Crin Antonescu "va distruge sistemul politic şi cel electoral", precizând că UDMR se va abţine la vot.

543 afișări
Imaginea articolului Kelemen: Formula de vot propusă în proiectul USL va distruge sistemul politic. UDMR se abţine la vot

Kelemen Hunor (Imagine: Ovidiu Micsik/Mediafax Foto)

"Să schimbi un sistem electoral cu 5-6 luni înainte de alegeri este o greşală, care se va întoarce ca un bumerang împotriva celor care adoptă acest sistem", a spus liderul UDMR, în cadrul dezbaterilor generale pe acest proiect de lege al USL şi a arătat că, prin sistemul de vot propus, sute şi chiar milioane de cetăţeni vor rămâne fără reprezentare politică în România.

În opinia UDMR, sistemul de vot "cel mai corect" ar fi fost sistemul mixt, Kelemen Hunor arătând că în România funcţiona foarte bine sistemul pe liste, dar, "dintr-o demagogie împinsă până la limită", a fost schimbat în 2007 acest sistem şi a fost adoptat un sistem "mai prost".

"Acum propuneţi un sistem care va funcţiona şi mai prost", a adăugat liderul UDMR.

El a mai spus că, prin sistemul de vot propus, nu va dispărea traseismul politic, ci "se va amplifica şi mai mult" după 2012.

"Grupul parlamentar al UDMR nu va vota acest proiect de lege, se va abţine de la vot, cum a făcut şi în 2007, când am votat împotriva legii actuale, pentru că noi credem că trebuie să fim consecvenţi", a precizat Kelemen Hunor.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici