Kelemen Hunor avertizează asupra majorării taxelor locale și cere corecții rapide din partea Guvernului
This browser does not support the video element.
Președintele UDMR, Kelemen Hunor, a declarat la Digi24 că majorarea taxelor și impozitelor locale a fost făcută fără suficiente calcule și fără o dezbatere publică reală.
Nemulțumiri legate de impozitele locale și lipsa dezbaterii publice
Acesta a explicat că, deși autoritățile locale pot decide nivelul taxelor prin hotărâri ale consiliilor locale, presiunea apărută între Crăciun și Anul Nou a dus la decizii grăbite.
„Majorarea impozitelor locale a fost nechibzuită, pentru că nu au fost făcute toate calculele și nu a existat o dezbatere”, a declarat liderul UDMR.
„Da, fiindcă toată lumea se aștepta la o creștere de 70%. Poate că n-au fost făcute toate calculele, n-a fost timp.
A apărut între Crăciun și Anul Nou, era presiunea pe primării să vină cu deciziile pe la sfârșitul anului și nu a existat o dezbatere.
Da, eu eram convins că maxim cu 70% vor fi aceste creșteri și de foarte multe ori au fost creșteri peste 100, 150, 200, 250 de ori.
Și acest lucru trebuie văzut, fiindcă au fost eliminate o grămadă de scutiri sau reduceri de taxe pentru anumite categorii sociale sau pentru anumite clădiri sau pentru anumite tipuri de mașini.
Clădirile vechi, până acum, aveau o anumită reducere sau scutire, fiindcă era necesar să existe posibilitatea de a interveni asupra acestor clădiri și atunci era o măsură prin care proprietarii primeau astfel de facilități.
Sau la mașinile hibrid erau taxele locale mult mai scăzute decât sunt acum. Deci au fost astfel de situații. Sigur, important este să avem puterea de a corecta dacă ceva nu merge bine”, a adăugat Kelemen Hunor.
Acesta a explicat că, în timp ce în mediul rural taxele erau deja aproape de limita minimă, în orașe, mai ales în cazul autoturismelor, creșterile au fost „brutale”.
„Că trebuie o hotărâre a Consiliului Local, pentru fiecare, acolo unde e cazul.
Pentru că, vă spun, eu am stat de vorbă cu foarte mulți primași și am stat de vorbă cu oameni.
În zona rurală și acolo sunt probleme, dar de foarte multe ori în zona rurală au ținut relativ jos, la limita inferioară.
Deci acolo nu mai au marjă de mișcare, dar în orașe și mai ales în cazul mașinilor, da, într-adevăr, creșterile au fost brutale.
Pe de o parte, noi spunem că trebuie să mergem spre mașini electrice, spre mașini hibride, fiindcă vrem să reducem valoarea, dar taxăm mult peste limita suportabilității.
Sigur, e de discutat, dar sper că acceptă premierul argumentele noastre, fiindcă sunt argumente de bun simț, argumente care vin dinspre societate, către guvern și da, toate fronturile în acest moment sunt deschise, mai trebuie să-și închizi pe aici și pe acolo”, a declarat liderul UDMR.
Proteste în Secuime și scăderea puterii de cumpărare
Întrebat despre protestele din Miercurea Ciuc și Odorheiu Secuiesc, liderul UDMR a spus că oamenii au dreptate să iasă în stradă atunci când simt că guvernarea nu este justă.
„Oamenii au dreptate. Dacă oamenii simt că guvernarea nu este dreaptă, nu este justă, atunci se revoltă.
Și acest lucru trebuie să înțelegem noi și cei care sunt în executiv și cei care susțin executivul.
Nu se poate guverna împotriva voinței oamenilor. Avem o presiune privind deficitul bugetar, dar există și o societate, există și cetățeni, există sărăcie.”
El a atras atenția că scăderea puterii de cumpărare din ultimul an a amplificat presiunea asupra populației, în special asupra celor cu venituri mici.
„Puterea de cumpărare a scăzut foarte mult anul trecut. Și există oameni care în acest moment sigur că au probleme foarte, foarte serioase când trebuie să împartă banii în luna respectivă.
De aceea eu cred că nu este semn de slăbiciune, ci semn de înțelepciune și de maturitate din partea guvernului dacă corectează în acest moment și nu pierde nimeni, fiindcă bugetul național nu e afectat, bugetul local oricum vor fi venit venituri mai mari decât anul trecut.
E totuși de aflat cum funcționează acest guvern, pentru că nu e pentru prima dată când aflăm că membrii coaliției primesc cu surprindere efectul, dacă nu chiar conținutul unui act normativ.”
Kelemen Hunor a insistat că nu se poate guverna împotriva voinței cetățenilor și că ajustarea unor măsuri greșite nu este un semn de slăbiciune, ci de maturitate politică.
„Nu e vorba de reprezentanții de mere din guvern, e vorba de coaliție, fiindcă eu nu vorbesc despre guvern, că nu sunt membru în executiv.
În coaliție noi discutăm direcțiile politice, nu intrăm în tehnicalități, nu intrăm în toate amănuntele, fiindcă este imposibil într-o ședință de coaliție și executivul are această misiune de a pune în aplicare deciziile politice.
Și eu nu arăt cu degetul către nimeni. Eu spun că în momentul în care există o greșeală sau când există o solicitare din partea societății și tu poți să corectezi acea greșeală sau poți să răspunzi pozitiv la așteptarea societății fără să afectezi echilibrul bugetar sau deficitul bugetar sau acest sistem complicat al bugetului, atunci trebuie să faci acest pas”, a spus Kelemen.
Ilie Bolojan, un lider dur, dar deschis corecturilor
Referindu-se la premierul Ilie Bolojan, Kelemen Hunor a spus că stilul acestuia este cunoscut ca fiind unul ferm, așa cum a fost și în perioada în care a condus administrația din Oradea.
Totuși, el a subliniat că orice lider trebuie să aibă capacitatea de a reveni asupra unor decizii atunci când realitatea o cere.
Hunor a adăugat că, atâta timp cât corecțiile nu afectează deficitul bugetar sau echilibrul financiar, Guvernul ar trebui să răspundă solicitărilor venite din societate.
„ E un dur. Deci nu spun eu, nu spun prima dată. Da, el așa e, așa a funcționat la Oradea. Așa este Ilie Bolojan. Deci nu e o nouătate pentru nimeni.
E bine sau e rău? La anumite momente e nevoie să se întoarcă și el la anumite decizii luate. Și dacă reușește, și sper că va reuși, dăm toate argumentele și tot sprijinul pentru acest lucru, atunci, în celelalte cazuri, e de bine.
Dar orice om, și mai ales un premier într-un guvern, are această posibilitate și are această putere de a spune, ok, corectăm acest lucru în acest moment”, a concluzionat liderul UDMR.