Klaus Iohannis: E clar că pentru o majoritate suficientă în Parlamentul European e nevoie de PPE

Klaus Iohannis a declarat, înaintea participării la reuniunea informală a Consiliului European, de la Bruxelles, că o majoritate parlamentară în viitoare legislatură a PE nu poate fi formată fără PPE, iar popularii europeni îl susţin în continuare la şefia Comisiei Europene pe Manfred Weber.

269 afișări
Imaginea articolului Klaus Iohannis: E clar că pentru o majoritate suficientă în Parlamentul European e nevoie de PPE

Iohannis: E clar că pentru o majoritate suficientă în Parlamentul European e nevoie de PPE

„Fiind vorba de poziţii extrem de importante, toţi actorii încearcă să se poziţioneze cât mai bine şi atunci nu trebuie să vedem aceste afirmaţii altfel decât un joc de poziţionare. PPE merge din 2014 pe aşa-numita soluţie a Spitzenkandidat, deci candidat de vârf, care candidat este vârful de lance în campanie. Pentru populari a fost în această campanie Manfred Weber şi candidatul va fi mai departe promovat pentru poziţia de Preşedinte al Comisiei Europene. Şi, la PPE, demult s-a luat această decizie, că aşa se va merge, şi astăzi s-a discutat, dar foarte, foarte scurt, fiindcă nu a avut nimeni o altă opinie, şi PPE va merge aşa, cu Manfred Weber, mai departe”, a afirmat Klaus Iohannis, marţi la Bruxelles.

Şeful statului a adăugat că lucrurile trebue abordare cu cal şi înţelepciunea în negocierile pentru şefia instituţiilor europene.

„Este foarte clar că trebuie mers cu calm şi cu multă înţelepciune în această procedură, fiindcă nu numai PPE singur nu poate, nici împreună în coaliţia PPE cu socialiştii, cum a fost în mandatul trecut, nu este suficient, este nevoie cel puţin de încă o grupare politică. Sigur, asta rămâne încă deschis, să vedem cu cine se va negocia, deci este clar că pentru o majoritate suficientă în Parlamentul European, este nevoie de cel puţi trei grupuri politice. Asta complică, sigur, întreaga ecuaţie, dar, ca să vă răspund concret la întrebare: nimeni nu poate să formeze o majoritate fără PPE şi de aceea suntem decişi să intrăm în aceste negocieri cu fermitate, cu calm şi cu deschidere faţă de propunerile care vor veni”, a conchis Iohannis.

Competiţia pentru preşedinţia Comisiei Europene pare să se configureze cu rapiditate într-o confruntare pe două fronturi, pe de o parte fiind bătălia între partidele paneuropene, iar pe de altă parte lupta pentru supremaţie între Consiliul European şi Parlamentul European, relatează POLITICO Europe.

Partidul Popular European (PPE), care a ieşit pe primul loc în urma alegerilor europarlamentare, deşi cu un număr mult diminuat de reprezentanţi, insistă că victoria îi dă dreptul la preşedinţia Comisiei Europene, însă socialiştii, liberalii şi verzii, care combinat îi depăşesc numeric pe populari, susţin că rezultatul votului reprezintă un mandat clar de a sparge monopolul conservatorilor asupra conducerii instituţiilor UE.

Pe lângă lupta internă din Parlamentul European, liderii legislativului UE se confruntă şi cu opoziţia unora dintre liderii din Consiliul European faţă de sistemul de tip "primul candidat" (Spitzenkandidat) pentru desemnarea preşedintelui Comisiei Europene.

Unul dintre cei mai vehemenţi contestatari ai acestui sistem este Emmanuel Macron, preşedintele Franţei, care a declarat la summitul UE de la Sibiu că desemnarea de către formaţiunile paneuropene a câte unui candidat pentru postul de preşedinte al Comisiei Europene "nu este abordarea corectă".

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici