Liderii PDL şi PSD au convenit că nu pot lua în calcul îngheţarea salariilor bugetarilor – surse

Liderii PDL şi PSD au convenit, marţi noaptea, că nu pot lua în calcul, la întocmirea bugetului de stat pe 2009, îngheţarea salariilor şi pensiilor în acest an, ei urmând să acorde majorări în special celor cu venituri mici, au declarat, pentru MEDIAFAX, surse din coaliţie.

49 afișări
Imaginea articolului Liderii PDL şi PSD au convenit că nu pot lua în calcul îngheţarea salariilor bugetarilor – surse

Liderii PDL şi PSD au convenit că nu pot lua în calcul îngheţarea salariilor bugetarilor (Imagine: Bogdan Maran/Mediafax Foto)

Conducerea coaliţiei PDL-PSD, reunită marţi noaptea la Palatul Victoria, a convenit, după mai multe analize financiare, că nu poate lua în calcul îngheţarea salariilor bugetarilor şi a pensiilor, au precizat surse participante la întâlnire.

Liderii democrat-liberali şi social-democraţi evaluează, în schimb, posibilitatea majorării pensiilor şi salariilor bugetarilor în tranşe, astfel încât cei care au venituri mici să beneficieze de măriri cu un procent mai ridicat decât cei cu venituri mari sau foarte mari.

PDL şi PSD au mai decis ca în şedinţa de joi să adopte proiectul bugetului de stat pe anul 2009, pe care să îl trimită tot în această săptămână la Parlament, pentru a fi dezbătut săptămâna viitoare, dacă în cursul zilei de miercuri se va ajunge la un compromis şi cu reprezentanţii sindicatelor şi patronatelor.

Sursele citate au spus că miniştrii PSD i-au suspectat, iniţial, pe cei din PDL că "ţin banii" la ministerele lor, lăsând "pe dinafară" social-democraţii, ale căror portofolii sunt cu preponderenţă sociale.

"După câteva calcule prezentate de ministrul Finanţelor, Gheorghe Pogea, PSD-iştii s-au lămurit imediat că PDL-işii nu au cum să ţină banii la ei, pentru simplul motiv că nu prea sunt bani de împărţit. După ce toţi au înţeles gravitatea situaţiei, au început calculele", au spus sursele citate.

Acestea au completat că miniştrii PDL şi PSD au făcut, pe parcursul şedinţei, "calcule, evaluări, proiecţii bugetare" şi au expus variante de împărţire a banilor.

"Situaţia rămâne dificilă: e nevoie de bani pentru a acoperi golurile bugetare lăsate de fosta guvernare, pentru a menţine în funcţiune motoarele economice, a asigura slujbele cât mai multor oameni şi a onora unele promisiuni făcute de PSD şi PDL în campania electorală", au mai arătat sursele PDL-PSD.

"Fosta guvernare ne-a lăsat un deficit de 5% şi o creştere economică de 8%, adică un dezastru economic. Noi trebuie să facem faţă acestui impact devastator", au menţionat sursele citate.

Vicepreşedintele PDL, Gheorghe Flutur, a declarat, marţi noaptea, la finalul întâlnirii coaliţiei, referitor la îngheţarea salariilor, că s-au discutat mai multe scenarii, iar ministrului de finanţe i s-a cerut să prezinte mai multe variante, inclusiv un moratoriu, dar că nu s-a decis nimic.

La rândul său, Ministrul Transporturilor, Radu Berceanu, a declarat, pentru MEDIAFAX, că în şedinţa coaliţiei de marţi noaptea reprezentanţii celor două partide au încercat toate variantele, şi fac tot felul de calcule, se mai ceartă şi se împacă, pentru a construi proiectul de buget pe 2009.

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, marţi, la RRA, că nu va reacţiona negativ dacă Guvernul ajunge la o înţelegere cu sindicatele ca pentru şase luni să se îngheţe salariile şi pensiile, prioritatea fiind folosirea resurselor publice pentru punerea în mişcare a economiei.

Liderul PSD Mircea Geoană a declarat pentru Gândul că social-democraţii nu vor fi de acord cu îngheţarea salariilor.

Ulterior, surse guvernamentale au declarat pentru MEDIAFAX că îngheţarea salariilor pentru o perioadă de şase luni a fost discutată în ultimele zile, ca variantă de lucru, atât în Coaliţie şi Guvern, cât şi la Ministerul Finanţelor, dar o astfel de decizie va fi luată doar pe baza consultării cu sindicatele.

Citeşte şi:

Flutur despre îngheţarea salariilor: Au fost discutate mai multe variante

Berceanu: În coaliţie încercăm toate variantele pentru buget

Băsescu: Nu reacţionez negativ dacă Guvernul îngheaţă salariile şi pensiile pentru şase luni

Geoană: PSD nu va fi de acord cu îngheţarea salariilor

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici