Liderul deputaţilor USR acuză: Ezitările PNL privind alegerea primarilor în două tururi sunt nepotrivite

Liderul deputaţilor USR Stelian Ion consideră nepotrivite ezitările PNL în legătură cu revenirea la alegerea primarilor în două tururi, în contextul în care liberalii cereau în anul 2015, Guvernului tehnocrat, să adopte o ordonanţă de urgenţă în acest sens.

138 afișări
Imaginea articolului Liderul deputaţilor USR acuză: Ezitările PNL privind alegerea primarilor în două tururi sunt nepotrivite

Stelian Ion: Ezitările PNL privind alegerea primarilor în două tururi sunt nepotrivite

„Sunt nepotrivite aceste ezitări, pentru că prin 2015, PNL-ul era cel care striga ca din gură de şarpe către Guvernul tehnocrat de atunci, care nu avea un mandat politic, să dea OUG pentru revenirea la alegerile în două tururi. Diferenţa majoră faţă de ce se întâmpla atunci este aceea că acum avem un Guvern politic, care îşi poate asuma o asemenea decizie. E o corectură absolut necesară, pe care iată, în 2015 PNL-ul o cerea de la alţii, dar pe care acum ezită să o facă”, a afirmat Stelian Ion, vineri, la RFI.

Acesta a adăugat că poate fi emisă o ordonanţă de urgenţă sau îşi poate asuma răspunderea Guvernul Orban pe tema alegerii primarilor în două tururi.

„Consider că e important să se dea ori o ordonanţă de urgenţă, pentru că eu cred că e o urgenţă debaronizarea ţării ori dacă nu, dacă se consideră că nu sunt respectate exigenţele Constituţiei cu privire la existenţa urgenţei, se poate face un asemenea demers tot prin angajarea răspunderii. Iată, am avut deja şase angajări de răspundere, pe şase proiecte de lege, dar dintre toate, acesta mi se pare unul dintre cele mai importante”, a conchis liderul deputaţilor USR.

Partidul condus de Dan Barna a solicitat în repetate rânduri Executivului să ia măsuri pentru revenirea la alegerea primarilor în două tururi de scrutin, chiar să îşi asume răspunderea pe un astfel de act normativ, în condiţiile în care proiectele de lege privind acest subiect nu au fost adoptate decizional de Parlament, până în prezent.

În replică, Raluca Turcan a afirmat, pe 18 decembrie, că PSD nu îşi schimbă năravurile şi continuă să deturneze rolul Parlamentului şi să tergiverseze adoptarea unor proiecte importante. Vicepremierul a precizat că PNL ar putea fi pus în situaţia să îşi angajeze răspunderea pe alegerea primarilor în două tururi.

Cu toate acestea, până în momentul de faţă, Guvernul nu a avut nicio acţiune privind o asumare a responsabilităţii pentru alegerea primarilor în două tururi.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici