„Ministerul Afacerilor Externe denunță apariția în social media a unui material fals atribuit postului Euronews, care face referire la pretinse declarații ale ministrului afacerilor externe, Oana Țoiu. MAE respinge categoric acest conținut care atribuie fals ministrului român al afacerilor externe afirmatii legate de Republica Moldova. Acest continut este prezentat într-un videoclip publicat și distribuit larg pe platformele de social media. Materialul prezintă caracteristici de conținut și este prezent pe rețele de conturi utilizate deja în campanii de manipulare și interferență informațională străină denunțate de România și state partenere din UE și NATO”, transmite joi MAE.
Conform ministerului, postarea virală folosește tehnici, tactici și proceduri cunoscute și atribuite unor actori statali pentru a asigura amplificarea artificială pe rețelele sociale a conținutului fals pentru influențarea opiniei publice: „Materialul include elemente care vizează spațiul informațional al Romaniei, partenerilor și aliaților săi”.
MAE atrage atenția că astfel de materiale reprezintă, în contextul apropiatelor alegeri parlamentare din Republica Moldova, „un element standard din arsenalul clasic de acțiuni hibride desfășurate în spațiul informațional cu scopul de a crea tensiuni ideologice și de a susține narativele de propagandă statală”.
Ministerul anunță că a raportat continutul fals platformelor de social media, precum și autorităților competente. Totodată, MAE a transmis in Rețeaua de Alertă Rapidă (RAS) a UE informații despre acest conținut fals.