Meleşcanu: MAE va propune BEC să analizeze, cu argumente, care este temeiul legal pentru secţii vot

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) va propune Biroului Electoral Central (BEC) să analizeze dacă legal poate fi suplimentat numărul secţiilor de vot în străinătate, a afirmat ministrul Teodor Meleşcanu, adăugând că, dacă se argumentează că este legal, nu va fi nevoie de o ordonanţă de urgenţă.

105 afișări
Imaginea articolului Meleşcanu: MAE va propune BEC să analizeze, cu argumente, care este temeiul legal pentru secţii vot

Meleşcanu: MAE va propune BEC să analizeze, cu argumente, care este temeiul legal pentru secţii vot (Imagine: Marius Dumbraveanu/Mediafax Foto)

"Vom propune BEC să analizeze care este temeiul legal şi dacă, din punct de vedere legal, putem să facem acest lucru", a spus Meleşcanu.

Întrebat dacă va veni din nou în Guvern cu o ordonanţă de urgenţă în cazul în care BEC comunică faptul că suplimentarea numărului secţiilor de vot este legală, Meleşcanu a afirmat că nu este nevoie neapărat de această procedură.

Întrebat ce îl împiedică atunci să suplimenteze acum numărul secţiilor de vot în străinătate, ministrul a răspuns că nu ştie dacă este legal sau nu.

"Punctul de vedere al MAE este că, potrivit prevederilor legale actuale, acest lucru nu se poate face între cele două tururi de scrutin, dar nu ministerul este cel care are autoritatea de a interpreta", a arătat Meleşcanu.

El a precizat că aşteaptă din partea BEC şi "argumentele necesare".

Marţi dimineaţa, Meleşcanu a declarat, la Biroul Electoral Central, că pe legislaţia actuală nu este posibilă înfiinţarea de noi secţii de votare în străinătate, la cel de-al doilea tur al alegerilor prezidenţiale.

"În mare măsură, pe legislaţia actuală nu este posibil (să se înfiinţeze noi secţii -n.r.). Se vor face derogări, dacă se vor găsi modalităţi de modificare, atunci putem discuta. Dacă nu, ne vom concentra pe măsurile care privesc fluidizarea votului", a spus Meleşcanu, întrebat dacă la cel de-al doilea tur al alegerilor va fi suplimentat numărul secţiilor de votare din diaspora.

Meleşcanu a spus că le-a prezentat reprezentanţilor Biroului Electoral Central o serie de propuneri, iar aceştia au solicitat ca toate propunerile formulate în întâlnire să fie cuprinse într-un document scris, care va fi transmis în cursul acestei zile.

"În legătură cu acest document, BEC va exprima puncte de vedere despre ceea ce putem să facem şi ceea ce nu putem să facem", a spus ministrul de Externe, precizând că, după finalizare, documentul va fi prezentat într-o conferinţă de presă, pentru a fi cunoscute propunerile MAE.

Întrebat dacă în acest moment nu este "clar" dacă se pot înfiinţa noi secţii de votare, Meleşcanu a replicat: "E foarte clar că nu e clar încă în acest moment".

Aceste măsuri presupun "o mai bună organizare, implicarea colegilor, implicarea oamenilor din diaspora, implicarea partidelor politice în cadrul secţiilor de votare, care toate sunt menite să asigure o desfăşurare cât mai rapidă, dar în condiţii de legalitate a procesului electoral", a explicat Meleşcanu.

Măsurile vor fi prezentate în scris de MAE după şedinţa de Guvern, urmând ca ele să fie discutate de BEC în şedinţa de la ora 16:00, dacă vor ajunge în timp.

Teodor Meleşcanu a fost numit luni ministru de Externe, după ce Titus Corlăţean a demisionat de la conducerea MAE.

Titus Corlăţean a spus, după ce şi-a anunţat demisia, că MAE îşi menţine poziţia că nu există baze legale pentru înfiinţarea de noi secţii de votare în străinătate la turul al doilea. Corlăţean a adăugat că nu acceptă ca MAE să fie implicat în jocul electoral al "domnilor Băsescu şi Iohannis".

Aceşta şi-a anunţat demisia după ce, săptămâna trecută, în Bucureşti şi în mai multe oraşe din ţară şi din străinătate au avut loc manifestaţii de protest faţă de modul în care a fost organizat votul în diaspora la primul tur al prezidenţialelor, manifestaţiile având şi un caracter antiguvernamental.

Românii din străinătate au ieşit, la primul tur al alegerilor prezidenţiale, din 2 noiembrie, în număr record la vot, însă în mai multe capitale europene cozile au fost uriaşe, iar oamenii au protestat faţă de închiderea porţilor în faţa celor care nu au mai putut vota.

La închiderea urnelor, sute de români care voiau să îşi exercite dreptul de vot la Paris, Londra, Munchen şi Viena nu au mai putut face acest lucru întrucât secţiile de votare s-au închis. Nemulţumiţi că au stat ore în şir la coadă şi că procesul electoral s-a desfăşurat cu greutate, oamenii au protestat vehement, iar la Paris au intrat cu forţa în sediul Ambasadei în speranţa că vor fi lăsaţi să voteze dacă sunt în incinta instituţiei.

Românii din diaspora au putut vota, în primul tur al alegerilor prezidenţiale, în 294 de secţii de votare din 95 de state. MAE a trimis, pentru primul tur, 600.000 de buletine de vot. Potrivit cifrelor oficiale, în jur de trei milioane de români trăiesc în afara ţării, dar se estimează că numărul lor este mai mare.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici