Mihai Tudose, noi critici la adresa Executivului. „După guvernul Cîţu, potopul - ăsta-i cel mai realist scenariu de lucru”

  • Vicepreşedintele PSD Mihai Tudose îl critică pe premierul Florin Cîţu.
  • Tudose spune că, dacă prim-ministrul nu reuşeşte să acceseze integral subvenţiile, „în schimb va fi campion la ce se pricepe mai bine, adică la împrumuturi”.
  • „După guvernul Cîţu, potopul - ăsta-i cel mai realist scenariu de lucru”, mai spune vicepreşedintele PSD.
157 afișări
Imaginea articolului Mihai Tudose, noi critici la adresa Executivului. „După guvernul Cîţu, potopul - ăsta-i cel mai realist scenariu de lucru”

Mihai Tudose, noi critici la adresa Executivului. „După guvernul Cîţu, potopul - ăsta-i cel mai realist scenariu de lucru”

„Scenariul 4: După Cîţu, potopul! Guvernul a anunţat că lucrează cu trei scenarii în cazul PNRR. Mă tem că noi, ceilalţi, victimele actualei proaste guvernări, trebuie să luăm în calcul un al patrulea scenariu. După toate indiciile de până acum - de la chinurile facerii planului de redresare şi rezilienţă, la criticile Comisiei Europene – al patrulea scenariu riscă să fie cel mai probabil. Celelalte trei, pe care se construieşte propaganda lui Cîţu în cursa pentru şefia tot mai micului Partid Liberal, pornesc toate de la varianta absorbţiei integrale a subvenţiilor europene şi diferă în funcţie de gradul de accesare a împrumuturilor (deloc, 33% sau 100%)”, transmite Mihai Tudose.

El apreciază că, dacă Guvernul Cîţu nu reuşeşte să acceseze integral subvenţiile, „în schimb va fi campion la ce se pricepe mai bine, adică la împrumuturi”.

„Cine plăteşte în cazul ăsta? Dar pentru oalele sparte în numele reformelor la care s-au angajat, în privinţa pensiilor, angajaţilor din sistemul public şi a companiilor de stat? Că aşa ne-a prevenit Ghinea: <Piesa de rezistenţă a programului sunt reformele>. Ca să vezi, şi noi care credeam că-s investiţiile, aşa cum v-aţi lăudat de un an încoace, de când tot moşiţi planul... După guvernul Cîţu, potopul - ăsta-i cel mai realist scenariu de lucru”, conchide social-democratul.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici