Prima pagină » Politic » Miniștrii Apărării din România și Bulgaria discută consolidarea cooperării militare bilaterale

Miniștrii Apărării din România și Bulgaria discută consolidarea cooperării militare bilaterale

Ministrul român al Apărării, Angel Tîlvăr s-a întâlnit vineri cu omologului său bulgar, Atanas Zapryanov, ocazie cu care au discutat despre securitatea regională și aprofundarea colaborării militare.
Miniștrii Apărării din România și Bulgaria discută consolidarea cooperării militare bilaterale
Sursa foto: Alexandru Dobre/Mediafax Foto
Radu Mocanu
23 mai 2025, 18:36, Politic

Conform Biroului de presă al Ministerului Apărării Naționale, discuțiile s-au concentrat pe evoluțiile recente de securitate generate de războiul Federației Ruse împotriva Ucrainei și pe necesitatea unei reacții coordonate a statelor aliate și riverane pentru întărirea apărării pe Flancul Estic al NATO.

Cei doi miniștri au convenit asupra aprofundării colaborării în cadrul exercițiilor militare bilaterale și multinaționale, punând accent pe activitatea Grupului Operativ pentru Combaterea Minelor Marine din Marea Neagră și dezvoltarea culoarelor de mobilitate militară regionale.

Ministrul Tîlvăr a exprimat totodată interesul României pentru extinderea cooperării tehnico-militare cu Bulgaria, în contextul inițiativelor europene recente în domeniu.