Prima pagină » Politic » Ministrul Justiției, discuții cu reprezentanții sistemului judiciar despre măsurile din programul de guvernare

Ministrul Justiției, discuții cu reprezentanții sistemului judiciar despre măsurile din programul de guvernare

Ministrul Justiției, Radu Marinescu, s-a întâlnit joi cu reprezentanți ai sistemului judiciar, pe tema măsurilor prevăzute în Programul de Guvernare 2025-2028, în domeniul eficientizării justiției civile și penale.
Ministrul Justiției, discuții cu reprezentanții sistemului judiciar despre măsurile din programul de guvernare
Sursa: Alexandru Dobre/Mediafax Foto
Cosmin Pirv
04 sept. 2025, 16:21, Politic

La întâlnirea de joi au participat, printre alții, Alina Andrițoiu din partea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Traian-Cornel Briciu, președinte al Uniunii Naționale a Barourilor din România, Laura Badiu, președintă a Uniunii Naționale a Notarilor Publici din România, și Bogdan Maghiar, președinte al Uniunii Naționale a Executorilor Judecătorești din România.

Unele instituții au refuzat participarea la întâlnire, pe fondul nemulțumirilor privind modificările recent aduse la statutul magistraților, se arată într-un comunicat al Ministerului Justiției.

Discuțiile au fost orientate cu precădere către identificarea de soluții care să conducă la reducerea duratei de soluționare a cauzelor și punerea eficientă în executare a hotărârilor judecătorești, promovarea unor instrumente alternative de soluționare a litigiilor, pe cale extrajudiciară, degrevarea activității organelor judiciare, instituirea cadrului legal pentru soluționarea la distanță, prin videoconferință, a litigiilor cu profesioniști. De asemenea, s-a discutat despre simplificarea procedurilor judiciare, introducerea unor proceduri adecvate de filtrare a sesizării instanțelor judecătorești, menite să conducă la reducerea inflației de cauze care nu necesită, în mod obligatoriu, o soluționare judiciară, revizuirea cadrului legislativ, în special a normelor de procedură, actualizarea taxelor judiciare de timbru și stabilirea acestora ca venit suport pentru investițiile în infrastructura judiciară, precum și identificarea unor metode pentru eficientizarea punerii în aplicare a procedurii administrării probelor de către avocați sau consilieri juridici.

„Accelerarea procesului de digitalizare reprezintă o prioritate a întregului sistem judiciar și, totodată, un deziderat al mandatului Ministrului Justiției, domnul Radu Marinescu, întrucât îmbunătățirea calității actului de justiție, în interesul cetățeanului, poate fi realizată printr-o serie de măsuri adaptate, cu impact direct în degrevarea activității instanțelor judecătorești și soluționarea cu celeritate a cauzelor aflate pe rolul acestora, precum generalizarea dosarului electronic, a procedurilor de comunicare prin mijloace electronice, instituirea domiciliului electronic, realizarea de conexiuni cu platformele electronice ale altor instituții și, nu în ultimul rând, utilizarea instrumentelor de inteligență artificială din cadrul ședințelor de judecată”, se arată în comunicat.

De asemenea, au fost abordate aspecte privind îmbunătățirea legislației care reglementează profesiile de avocat, notar și executor judecătoresc.

Participanții au convenit crearea unui grup de lucru interinstituțional, care să contribuie la realizarea tuturor obiectivelor.