Năsui, despre plafonarea adaosurilor la alimente: Îi va dezavantaja masiv pe producătorii români

Deputatul USR Claudiu Năsui, fost ministru al Economiei, spune că ordonanţa de urgenţă pentru plafonarea adaosului comercial la o serie de produse alimentare, aprobată de Guvernul Ciolacu „îi va dezavantaja masiv pe producătorii români”.

89 afișări
Imaginea articolului Năsui, despre plafonarea adaosurilor la alimente: Îi va dezavantaja  masiv pe producătorii români

Claudiu Năsui, Facebook

Fostul ministru al Economiei consideră că această ordonanţă îi va dezavantaja pe producătorii români.

„Ceea ce vrea să facă domnul Ciolacu prin plafonarea adaosurilor comerciale nu va rezolva preţurile la consumator, ele nu vor scădea, dar, în schimb, îi va dezavantaja masiv pe producătorii români. De ce? Pentru că, dacă vor vrea să-şi conserve marjele de adaos comercial, marile lanţuri n-au decât să evite producţia locală. N-au decât să-şi facă o firmă în afara ţării prin care pot face achiziţii de la producători din afara ţării, unde domnul Ciolacu nu poate plafona niciun adaos, şi să importe în România”, a declarat Claudiu Năsui.

Deputatul USR a atras de asemenea atenţia că, prin adoptarea unor astfel de măsuri, costurile pentru români vor creşte.

„Practic, este o lege care nu va reduce preţurile. În schimb, va oropsi producătorii locali, care sunt şi aşa extrem de chinuiţi de toate taxele şi impozitele pe care le-au pus domnul Ciolacu şi PSD şi PNL şi toată camarila lor. Toate aceste reglementări absurde nu fac decât să crească costurile pentru toţi românii. Analfabetismul economic naşte monştri”, a conchis deputatul Claudiu Năsui.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici