„Nu, nu sunt nici bolojenist, sunt cetățean în această țară și eu stau și văd pensii care n-au nicio legătură cu normalitatea (…) și nu sunt bolojenist, dar cred și eu într-o anumită normalitate și în anumite reforme care trebuie făcute și care, evident, trebuie să susținem pe cei care își asumă să facă reforme”, a spus Negoiță, miercuri, la Digi24.
Acesta a precizat că a discutat cu colegi din partid după declarațiile sale și susține că nu este singurul care are această viziune.
„Am vorbit și cu colegi de partid, da. Să știți că nu sunt singurul care gândește similar. Și nu trebuie discutat aici pro sau contra o persoană, ci discutăm totuși de niște obiective și principii”, a afirmat primarul Sectorului 3.