Nicuşor Dan: "A fost o campanie împotriva românilor care au studiat şi muncit în străinătate"

Actuala campanie pentru alegerile parlamentare din 11 decembrie a fost o campanie "abjectă”, îndreptată împotriva românilor care au studiat şi muncit în străinătate, a declarat, vineri, la Constanţa, preşedintele USR, Nicuşor Dan.

467 afișări
Imaginea articolului Nicuşor Dan: "A fost o campanie împotriva românilor care au studiat şi muncit în străinătate"

Nicuşor Dan: "A fost o campanie împotriva românilor care au studiat şi muncit în străinătate"

Aflat la Constanţa, unde a împărţi flyere şi a dialogat cu trecătorii, preşedintele USR a avut apoi o întâlnire cu presa la care au participat şi cei doisprezece candidaţi constănţeni, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Cu această ocazie el a apreciat că reprezentanţii formaţiunii sale s-au confruntat în teritoriu cu o campanie îndreptată împotriva celor care au studiat ţi muncit în străinătate, fiind acuzaţi de faptul că ar vrea să vândă ţara străinilor.

"Ne-am confruntat cu o campanie bine ţintită împotriva străinilor, împotriva românilor care au studiat în străinătate sau care au lucrat în străinătate. O campanie abjectă care, din păcate, o să aibă urmări mult după terminarea ei. Şi, din păcate, mulţi oameni au fost victime ale acestei campanii şi am trăit momente pe care nu credeam că o să le trăim. Au fost oameni care ne acuzau că suntem vânduţi străinilor. Şi credeau asta. Oameni care nu au nicio vină decât aceea de a se lăsa manipulaţi”, a declarat Nicuşor Dan.

El a promis că după alegeri parlamentarii USR vor încerca să schimbe percepţia oamenilor, mergând în teritoriu şi vorbind cu oamenii, "aşa cum prevede legea”.

"După alegeri o să-i vedeţi pe parlamentarii noştri întâlnindu-se săptămânal, aşa cum prevede legea, cu locuitorii tuturor judeţelor, o să ne ducem în sate şi comune. O să avem un departament foarte mare de petiţii şi o să-i ajutăm pe oameni să interacţioneze cu autorităţile, şi, în timp, sperăm să îi convingem pe toţi că suntem de bună credinţă şi am făcut pasul acesta ca să ajutăm societatea şi nu ca să vindem România străinilor”, a spus preşedintele USR.

Nicuşor Dan a adăugat că peste trei mii de oameni au donat bani pentru campania electorală şi, deşi suma nu a fost suficientă, primirea banilor reprezintă o formă de "responsabilizare”.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici