Nicuşor Dan, despre stimulentul pentru cei ce se căsătoresc: Să lanseze Firea programul cu bani de la Guvern

Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, o invită pe Gabriela Firea, „ministru al Familiei şi lider important în PSD, să lanseze la nivel naţional, cu bani de la Guvern, stimulentul financiar pentru constituirea familiilor, cu acelaşi cuantum de la nivelul Capitalei”.

3456 afișări
Imaginea articolului Nicuşor Dan, despre stimulentul pentru cei ce se căsătoresc: Să lanseze Firea programul cu bani de la Guvern

Nicuşor Dan, despre stimulentul pentru cei se căsătoresc: Să lanseze Firea programul cu bani de la Guvern

„Am primit o solicitare din partea prefectului Capitalei pentru a răspunde unei adrese de la Ministerul Familiei, Tineretului şi Egalităţii de Şanse, condus de Gabriela Firea, cu privire la stimulentul financiar pentru constituirea familiilor în plan local, adică pentru tinerii bucureşteni care se căsătoresc. În cazul în care fostul primar şi actualul ministru a uitat, îi reamintesc că ne-a lăsat un buget cocoşat de datorii şi că ne-a luat un an de zile ca să stabilizăm cât de cât primăria, eşalonând, reeşalonând şi plătind aceste datorii. Banii pentru acest stimulent, cât şi pentru alte proiecte sociale, au fost cheltuiţi în avans de Gabriela Firea într-o orgie de târguri, festivaluri şi reclame din banii primăriei, lăsându-ne în imposibilitatea de a finanţa astfel de proiecte sociale, oricât ne-am fi dorit”, scrie pe Facebook Nicuşor Dan.

El apreciază că, „dacă însă ministrul Firea ţinea cu adevărat la acest proiect, avea şansa să-l pună în practică la o scară mult mai mare”.

„Nu e târziu nici acum, aşa că o invit pe Gabriela Firea, ministru al Familiei şi lider important în PSD, să lanseze la nivel naţional, cu bani de la Guvern, stimulentul financiar pentru constituirea familiilor, cu acelaşi cuantum de la nivelul Capitalei. Asta ar arăta că îi pasă de acest subiect şi că această idee n-a fost doar o încercare de a lua ochii bucureştenilor”, conchide primarul general al Capitalei.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici