Președintele României, Nicușor Dan, a participat luni, la Palatul Cotroceni, la evenimentul organizat cu prilejul Zilei Internaționale a Francofoniei, în prezența unor membri ai Parlamentului, dar și alături de fostul premier, Dacian Cioloș, și președintele Senatului, Mircea Abrudean.
Au fost prezenți și ambasadori și reprezentanți ai mediului academic.
Președintele a susținut un discurs la începutul evenimentului, în cadrul căruia a punctat importanța francofoniei pentru identitatea României și rolul țării pentru această comunitate.
„Faptul de a găzdui acest eveniment are o însemnătate specială pentru noi, pentru că reafirmă angajamentul cu în stat al României la nivelul cel mai înalt al statului, angajamentul pentru valorile francofoniei. Acest angajament al statului român nu este nou, face parte din identitatea noastră.”
Președintele a făcut precizări și despre semnificația limbii franceze la nivel internațional, dar și beneficiile francofoniei pentru țara noastră.
„În prezent, francofonia reprezintă pentru România o valoare adăugată, autentică, una care s-a confirmat pe plan politic, economic, dar și în domenii precum educația și cercetarea. De aceea, împreună, trebuie nu doar să păstrăm limba franceză, ci trebuie și să o dezvoltăm și să o transmitem mai departe.”
Nicușor Dan a inclus în propriul discurs și câteva cuvinte despre rolul tinerilor în viitorul comunității francofone. „Tinerii francofoni și rolul noii generații în a răspunde provocărilor de azi, dar și în a imagina și a construi societăți mai incluzive și mai pașnice, se află chiar în centrul temei din acest an a Zilei Internaționale a Francofoniei.”
„Această temă va fi reluată și la următorul Sommet al Francofoniei, în noiembrie în Cambodgia. Va fi un sommet important, un sommet în care șefii de stat și de guvern vor decide conducerea francofoniei pentru următorii patru ani, prin alegerea Secretarului General 2027-2030. Cel de al doilea mandat al doamnei Louise Mushikiwabo, care are în prezent funcția de secretar general, se apropie de final, însă a contribuit semnificativ la modernizarea, la eficientizarea organizației și la creșterea relevanței acesteia pe scenă internațională.”, a declarat Nicușor Dan.
Cel mai important anunț al intervenției sale a fost cel privind implicarea României în competiția pentru conducerea organizației. Nicușor Dan a anunțat candidatura fostului premier, Dacian Cioloș, pentru funcția de Secretar General al Organizației Francofoniei.
„Am plăcerea să vă anunț că avem în vedere implicarea României în această competiție prin lansarea oficială a unei candidaturi. Candidatura domnului Dacian Cioloș, fost prim-ministru și fost comisar european pentru agricultură. Este o opțiune care vine dintr-o regiune care nu a mai dat până acum un secretar general al Organizației Internaționale a Francofoniei.”
Președintele nu a ratat, de altfel, ocazia de a reafirma sprijinul României pentru valorile francofoniei în finalul discursului său.
„Vă asigur de angajamentul permanent al României pentru cauza francofonă și vă doresc tuturor o foarte frumoasă Zi Internațională a Francofoniei.”