Președintele Nicușor Dan a anunțat, vineri, că a avut o discuție cu președintele Eurogrupului, Kyriakos Pierrakakis, despre viitorul buget al Uniunii Europene și despre „digitalizarea administrației fiscale”.
Acesta a transmis, într-o postare pe pagina sa de X, că România susține un buget european ambițios, care să „răspundă priorităților comune: statelor membre.
„Am avut astăzi o discuție cu Președintele Eurogrupului, Kyriakos Pierrakakis, despre viitorul buget al Uniunii Europene. România susține un buget european ambițios, care să răspundă priorităților comune și nevoii de investiții în dezvoltarea Europei”, a scris Nicușor Dan.
Președintele a precizat că discuțiile au vizat și situația administrației fiscale din România, în special digitalizarea acesteia și măsurile care pot contribui la o colectare mai bună a taxelor.
„Am discutat și despre digitalizarea administrației fiscale și despre măsurile prin care putem crește eficiența colectării și reduce evaziunea”, a transmis șeful statului.
România poate folosi experiența celorlalte state membre și cooperarea la nivel european pentru a accelera progresele în acest domeniu, precizează șeful statului.
„Experiența statelor membre și cooperarea europeană ne pot ajuta să facem progrese mai rapide în această direcție”, a mai scris președintele.