Președintele României, Nicușor Dan, va participa vineri, 18 septembrie, la Summitul inaugural al Inițiativei pentru Integrare Carpatică, organizat în regiunea ucraineană Ivano-Frankivsk, la invitația președintelui Ucrainei, Volodimir Zelenski.
Potrivit unui comunicat al Administrației Prezidențiale, în cadrul summitului vor avea loc mai multe evenimente, printre care Forumul Economic Carpatic, Forumul Tinerilor, reuniuni ale autorităților locale și întâlniri despre cooperarea culturală și conservarea naturii.
„Președintele României, alături de Președintele Ucrainei și ceilalți șefi de stat și de guvern participanți, vor deschide și lucrările Forumului Economic”, precizează Administrația Prezidențială.
Forumul Economic își propune să reunească reprezentanți din țările prin care se întind Munții Carpați: Austria, Cehia, Polonia, România, Serbia, Slovacia, Ungaria și Ucraina, alături de alți actori implicați în cooperarea regională.
Reuniunea are ca principale obiective valorificarea potențialului economic al regiunii carpatice, creșterea atractivității pentru investiții, protejarea și promovarea patrimoniului cultural și natural, consolidarea coeziunii în regiune.
În cadrul Summitului, Nicușor Dan va vorbi despre faptul că România are cel mai lung segment al arcului carpatic și că pe teritoriul țării se află peste jumătate din suprafața totală a acestui lanț muntos la nivel european.
În acest context, președintele va evidenția rolul României în cooperarea regională.
De asemenea, șeful statului va susține că succesul unei platforme regionale carpatice depinde de o cooperare eficientă și integrată între țările participante. Potrivit Administrației Prezidențiale, România va pune accent pe consolidarea relațiilor de bună vecinătate, schimburile economice, investițiile în regiune și proiectele care ajung direct la comunități.