„Voi face plângere penală, mâine dimineaţă (vineri dimineaţă – n.r.), împotriva doamnei Elena Lasconi, pentru fals şi înşelăciune. Este disperare în sistem şi din acest motiv apar toate aceste mizerii. Suntem avertizaţi că vor continua. Suntem aici să spunem oamenilor adevărul. Şi vă aduc aminte că de când a început această campanie, mai multe instituţii ale statului fie au acţionat împotriva noastră, fie au tolerat o campanie electorală dezechilibrată”, spune joi seară Nicuşor Dan.
Nicuşor Dan afirmă că „de câteva zile Elena Lasconi face jocul Sistemului”.
El a afirmat că s-a întâlnit cu Florian Coldea, fost adjunct al şefului SRI, o singură dată, în 2016, la Ambasada Franţei.
Candidata USR la alegerile prezidenţiale Elena Lasconi a declarat, joi, la Europa FM, despre întâlnirea lui Nicuşor Dan cu Florian Coldea, despre care a făcut referire recent, că a primit un e-mail cu nişte poze şi că urmează să le publice în cursul zilei.
„Am primit un e-mail cu nişte probe, în acest sens, şi am vrut să văd dacă, întrebându-l, va recunoaşte”, a declarat Elena Lasconi.
Ea a precizat menţionat că este vorba despre o întâlnire la care era şi Victor Ponta. ”Cred că era aranjamentul pentru candidatură”, a completat ea.