”Măsura are în vedere înăsprirea măsurilor de prevenire, control şi combatere a consumului şi comercializării de substanţe stupefiante şi psihotrope, în scopul protejării sănătăţii publice. Executivul a adoptat, astăzi (miercuri – n.r.), proiectul de lege pentru modificarea şi completarea Legii nr.339/2005 privind regimul juridic al plantelor, substanţelor şi preparatelor stupefiante şi psihotrope elaborat de Ministerul Sănătăţii.
Conform actului normativ, lista substanţelor stupefiante şi psihotrope interzise în România este actualizată cu încă 14 noi denumiri stabilite în concordanţă cu normele internaţionale şi în funcţie de pericolul pe care utilizarea acestora îl reprezintă pentru sănătate”, se arată într-un comunicat remis MEDIAFAX.
Potrivit sursei citate, proiectul de lege are rol preventiv întrucât nu a fost iniţiat ca urmare a identificării în ţara noastră a substanţelor propuse a fi puse sub control, iar Ministerul Sănătăţii nu a fost informat cu privire la existanţa unor astfel de substanţe pe teritoriul României.
Citeşte şi: Comisia de buget-finanţe cere ministrului de Finanţe să modifice Codul Fiscal printr-o altă OUG/ Comisia de buget a Senatului a dat raport favorabil
Citeşte şi: USR a depus un proiect de lege prin care propune transparentizarea deconturilor făcute de CNAS
Citeşte şi: Un consilier general al Primăriei Bucureşti o acuză pe Gabriela Firea că ar cheltui peste 10 milioane de lei din bani publici pentru imaginea personală
Citeşte şi: Premierul Mihai Tudose l-a felicitat pe Felix Stroe pentru proiectele depuse: În ritmul ăsta şi luna februarie va avea 30 de zile
Citeşte şi: Bugetul Camerei pe 2018, majorat cu 36%, adoptat cu majoritate/ Deputaţii PNL, cu două excepţii, au votat bugetul Camerei pe 2018. Toţi deputaţii USR au votat împotrivă
Citeşte şi: Băsescu: Comunicatul Departamentului de Stat trebuie luat foarte în serios. E expresia neîncrederii