Oltean: Nu s-a discutat în PDL sau la întâlnirea cu preşedintele varianta cu nouă judeţe

Secretarul general al PDL, Ioan Oltean, a declarat miercuri pentru MEDIAFAX că nu a fost purtată o discuţie nici în PDL şi nici la întâlnirea cu preşedintele Traian Băsescu privind varianta reorganizării administrativ-teritoriale cu nouă judeţe, din care unul să cuprindă Harghita şi Covasna.

55 afișări
Imaginea articolului Oltean: Nu s-a discutat în PDL sau la întâlnirea cu preşedintele varianta cu nouă judeţe

Oltean: Nu s-a discutat în PDL sau la întâlnirea cu preşedintele varianta cu nouă judeţe (Imagine: Mircea Rosca/Mediafax Foto)

"Discuţia nu a fost purtată niciodată nicăieri, nu am cunoştinţă personal de o asemenea ofertă făcută la întâlnirea cu preşedintele Traian Băsescu", a precizat Ioan Oltean.

El a spus că nu vrea să comenteze o asemenea variantă şi că orice fel de discuţie pe această temă este suspendată până luni, zi în care UDMR va veni la discuţii.

Pe de altă parte, vicepreşedintele PDL Sever Voinescu a declarat, pentru MEDIAFAX, că nu poate să confirme o varianta şi că până luni se va găsi soluţia pe tema reorganizării.

O hartă a României cu nouă judeţe din care unul să fie format din Harghita şi Covasna este oferta preşedintelui Traian Băsescu şi PDL pentru UDMR, care are timp de gândire până luni să dea un răspuns, notează publicaţia "Gândul".

"Propunerea a fost ca Harghita şi Covasna să formeze un judeţ. Greu de refuzat, greu de acceptat", au declarat, pentru "Gândul", surse din UDMR. Potrivit acestora, în momentul de faţă curentul în Uniune este mai degrabă de respingere a ofertei făcute la Cotroceni, mulţi dintre liderii formaţiunii punând presiune pe Kelemen Hunor pentru a alege varianta ieşirii de la guvernare. Cu un scor de sub 5% în sondaje şi cu Laszlo Tokes consolidându-şi poziţia în Secuime cu ajutorul Budapestei, mulţi dintre udemerişti susţin că nu se poate face niciun compromis.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici