Opoziţia: Guvernul va mări taxele şi impozitele

Criza economică din prezent este o furtună aproape perfectă, declară vicepreşedintele USR Claudiu Năsui. Fostul ministru al Economiei crede că Guvernul va mări taxele şi impozitele, mergând astfel ”direct în buzunarul românilor”.

407 afișări
Imaginea articolului Opoziţia: Guvernul va mări taxele şi impozitele

Claudiu Năsui spune la RFI despre inflaţie că „este o furtună aproape perfectă. Eu am spus că inflaţia va ajunge la 15% anul acesta şi asta o ziceam în decembrie, când BNR-ul zicea că nu depăşim cele două cifre. Iată că şi BNR-ul a ajuns la concluzia că până la finalul anului tot cu două cifre o să avem inflaţia. Practic, ce se întâmplă este că statul român a trăit mult prea mult timp cu cheltuieli mult mai mari decât veniturile şi diferenţa aceea, împreună cu BNR-ul, aici a fost o complicitate foarte mare, a venit din datorie, datorie care apoi a fost şi monetizată, deci practic s-a mărit masa monetară, s-a folosit tiparniţa, au tipărit bani”.

Unii experţi atrag atenţia că majorarea unor impozite nu mai poate fi exclusă. Fostul ministru USR al Economiei crede însă că acest lucru mai mult ar dăuna: ”Cred că Guvernul, chiar dacă ne-a minţit până acum că nu o să crească taxele şi impozitele, pare că-şi doreşte musai să facă lucrul acesta, adică vor merge direct în buzunarul românilor, n-o să-i mai taxeze prin inflaţie (...) şi cred că vor apela inclusiv la aceste creşteri de taxe, (lucru) care, atenţie, în contextul actual, este o crimă economică (...). Aici, Guvernul are de ales: fie îşi restrânge cheltuielile, deci nu le mai creşte cu 19% faţă de anul trecut, fie creşte taxele, adică fie noi, românii, o să avem mai puţini bani, fie ei îşi restrâng puţin organigramele, pensiile speciale, agenţiile, PNDL-urile şi toate astea”.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici