Orban, despre Iniţiativa celor Trei Mări: A apărut din necesităţi de dezvoltare a infrastructurii

Premierul interimar, Ludovic Orban, a declarat, într-un interviu acordat la Conferinţa de Securitate de la München, că salută Iniţiativa celor Trei Mări (I3M), precizând că aceasta a apărut ca urmare a unor necesităţi de dezvoltare a infrastructurii de transport şi energetice.

862 afișări
Imaginea articolului Orban, despre Iniţiativa celor Trei Mări: A apărut din necesităţi de dezvoltare a infrastructurii

Orban, despre Iniţiativa celor Trei Mări: A apărut din necesităţi de dezvoltare a infrastructurii

„A fost practic anunţul acestei conferinţe (Conferinţa de Securitate de la München - n.red.), care arată, practic, angajamentul SUA în susţinerea proiectelor din cadrul iniţiativei celor Trei Mări, o iniţiativă care, este adevărat, pe flancul Estic al Europei, dar parte din Europa şi care este realizată, izvorâtă din nişte necesităţi de dezvoltare a infrastructurii de transport şi energetice şi o serie de proiecte extrem de importante”, a spus Orban.

Potrivit unui comunicat al Ministerului Afacerilor Externe (MAE) transmis MEDIAFAX, în cursul zilei de sâmbătă, ministrul Bogdan Aurescu a arătat că Iniţiativa îşi menţine caracterul pragmatic, focalizat asupra implementării proiectelor de interes major pentru regiune şi pentru România.

„Iniţiativa celor Trei Mări a fost concepută pentru a răspunde nevoilor noastre esenţiale, la nivel regional, şi pentru a contribui la accelerarea dezvoltării regiunii, prin stimularea conectivităţii dintre statele participante. (...). Summitul de la Bucureşti, găzduit cu succes în 2018 de Preşedintele României Klaus Iohannis, a contribuit în mod substanţial la dezvoltarea şi cristalizarea obiectivelor Iniţiativei, iar setul de instrumente validate atunci a fost menit să faciliteze şi să accelereze implementarea proiectelor majore de interconectare din regiune. Astăzi putem spune, în mod cert, că Iniţiativa avansează solid şi începe să producă rezultate”, a declarat la Munchen ministrul Bogdan Aurescu.

I3m este o platformă politică flexibilă şi informală, la nivel prezidenţial, care reuneşte cele 12 state membre ale UE aflate între mările Adriatică, Baltică şi Neagră (Austria, Bulgaria, Croaţia, Cehia, Estonia, Ungaria, Letonia, Lituania, Polonia, România, Slovacia şi Slovenia). Iniţiativa are ca obiectiv creşterea convergenţei şi a coeziunii, în paralel cu reducerea decalajului de dezvoltare economică între diferite zone şi state membre ale UE, prin creşterea interconectivităţii în regiune, în domeniile energiei, transporturilor şi celui digital.

Principiile de bază ale Iniţiativei celor Trei Mări sunt: promovarea dezvoltării economice, creşterea coeziunii la nivel european şi consolidarea legăturilor transatlantice.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici