Orban: PNL Satu Mare rupe înţelegerea locală cu UDMR dacă Uniunea va sprijini PSD

Preşedintele PNL, Ludovic Orban, a declarat, duminică, la Satu Mare, că orice posibilă înţelegere pe care UDMR o va face la nivel local cu PSD, pentru alegerea viitorului vicepreşedinte al CJ Satu Mare va duce la ruperea alianţei locale cu Uniunea.

267 afișări
Imaginea articolului Orban: PNL Satu Mare rupe înţelegerea locală cu UDMR dacă Uniunea va sprijini PSD

Orban: PNL Satu Mare rupe înţelegerea locală cu UDMR dacă Uniunea va sprijini PSD

Preşedintele PNL, Ludovic Orban, a fost întrebat, de jurnalişti, într-o conferinţă de presă, la Satu Mare, cum se simte alianţa locală dintre liberali şi UDMR, dat fiind faptul că la nivel naţional UDMR şi PNL nu sunt de aceeaşi parte.

„La Bucureşti PNL este în Opoziţie faţă de coaliţia majoritară PSD-ALDE. Din păcate, în foarte multe situaţii UDMR a sprijinit această coaliţie, chestiune pe care eu am exprimat-o public, că este o chestiune care este contrară apartenenţei UDMR la Partidul Popular European, la valorile care au creat PPE, de asemenea am încercat să-i convingem să nu mai susţină actuala putere pentru că dăunează grav României. Sperăm ca într-un timp cât mai scurt posibil UDMR să-şi reconsidere poziţia şi deja a făcut doi paşi, nesusţinând Codul Penal la votul final în Camera Deputaţilor şi anunţând că nu vor susţine tentativa lui Dragnea de suspendare a preşedintelui”, a răspuns Orban.

Discuţia a pornit de la faptul că în Consiliul Judeţean Satu Mare majoritatea este formată din PNL şi UDMR, iar pe surse, se pare că UMDR ar putea susţine pe viitor, un vicepreşedinte PSD pentru CJ Satu Mare.

„Orice înţelegere a UDMR cu PSD va duce la încetarea înţelegerii pe care o avem”, a mai spus Orban.

Şi liderul PNL Satu Mare, Adrian Albu, a fost de aceeaşi părere, însă s-a arătat încrezător că UDMR şi PNL vor forma în continuare majoritatea în Consiliul Judeţean şi al doilea vicepreşedinte va fi tot unul din alianţă.

„Alianţa noastră cu UDMR a fost pusă în discuţie de câţiva membri de-ai noştri, dar astăzi (duminică – n.r.) a avut loc o adunare destul de numeroasă, la care au participat cei mai importanţi membri din organizaţia judeţeană. Oamenii şi-au exprimat încrederea în menţinerea acestei alianţe pe care o avem. Mai mult, dintre colegii mei şi dintre vecinii noştri din Ardeal, mă refer la vecini din judeţe ca Sălaj, Cluj, Alba, Arad şi Bihor sunt de părere că cea mai normală alianţă, dacă este nevoie de o alianţă, pe care PNL poate să o facă la nivel local, ar trebui să fie cu UDMR”, a spus Adrian Albu, liderul PNL Satu Mare.

Acesta a exclus orice alianţă cu PSD.

„Vreau să vă spun răspicat: niciodată nu vom face niciun fel de alianţă cu PSD. Niciodată, indiferent ce vor pune pe masă, pentru că ei sunt adversarii noştri politici şi trebuie să ne găsim parteneri de aceeaşi parte a eşicherului politic. Dacă nu ne găsim, mergem singuri, alianţă cu PSD nu vom face”, a mai spus Albu.

Vicepreşedintele Consiliului Judeţean Satu Mare, Alexandru Panea, a murit în 15 ianuarie 2017, de atunci instituţia funcţionând cu un singur vicepreşedinte.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici