Orban: Raluca Turcan a luat decizia să nu mă mai susţină pe mine, nu ştiu de ce

  • Orban a spus vineri la Sibiu, unde a participat la alegerile pentru conducerea filialei PNL, că i-ar fi plăcut să o susţină pe Raluca Turcan, dar că aceasta a decis să nu îl mai susţină pe el.
  • Preşedintele PNL spune că nu ştie motivul deciziei acesteia.
1403 afișări
Imaginea articolului Orban: Raluca Turcan a luat decizia să nu mă mai susţină pe mine, nu ştiu de ce

Orban: Raluca Turcan a luat decizia să nu mă mai susţină pe mine, nu ştiu de ce

Aş fi vrut să vin aici să o susţin pe Raluca Turcan. Din păcate, Raluca Turcan a luat decizia să nu mă mai susţină pe mine, nu ştiu de ce”, a spus Ludovic Orban.

Conform acestuia, Raluca Turcan a făcut parte din „echipa câştigătoare”: „Raluca Turcan a făcut parte din echipa câştigătoare a PNL şi când am câştigat europarlamentarele, şi când am câştigat prezidenţialele cu cel mai mare scor care l-a obţinut vreodată un candidat de dreapta, am câştigat împreună alegerile locale, şi chiar dacă n-am câştigat alegerile parlamentare din cauza unei guvernări în pandemie, cea mai grea perioadă din România, în care Raluca Turcan a fost mâna mea dreaptă ca vicepremier, a luat decizia să nu rămână în echipa câştigătoare”.

Dumneavoastră alegeţi, gândiţi, se poate şi altfel, se poate şi mai bine, se poate şi mai uniţi, se poate şi cu mai multă sinceritate, se poate şi cu mai multă onestitate”, le-a transmis Orban liberalilor din Sibiu.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici