Politic

Antonescu, despre retragerea din cursa pentru prezidenţiale: Nu puteam expune partidul la o dezbatere despre mine şi Iohannis

Fostul preşedinte al PNL Crin Antonescu a declarat, luni seară, că retragerea sa din cursa pentru prezidenţiale a fost determinată de faptul că nu putea expune partidul la o dezbatere legată de oportunitatea candidaturii sale sau a lui Klaus Iohannis pentru Cotroceni, care a fost începută în PNL.

Zoltan Levente şi Horvath Levente (UDMR), numiţi şef la ANPM, respectiv secretar de stat la Muncă

Nagy Zoltan Levente, director de cabinet al preşedintelui UDMR, a fost numit la conducerea Agenţiei Naţionale pentru Protecţia Mediului (ANPM), iar Horvath Levente-Akos, de asemenea membru UDMR, a fost numit secretar de stat în Ministerul Muncii.

Chuck Hagel face o vizită în România. Secretarul Apărării al SUA se întâlneşte joi cu ministrul Duşa

Secretarul Apărării al SUA, Chuck Hagel, va face o vizită în România, la invitaţia ministrului Apărării naţionale, Mircea Duşa, cei doi oficiali având programată o întâlnire, joi, la Constanţa.

Proiect privind introducerea unei accize pentru obiecte sau publicaţii pornografice, adoptat tacit

Senatul a adoptat tacit şase iniţiative legislative, printre care şi un proiect care prevede introducerea unei accize fixe pentru fiecare obiect sau publicaţie cu caracter pornografic, achitarea unei taxe anuale de licenţă de către operatorii economici care prestează activităţi specifice domeniului.

Ponta, la ambasada Italiei: Sper să fiu şi anul viitor aici, nu pot garanta în ce calitate

Premierul Victor Ponta, aflat luni seara la ambasada Italiei, cu ocazia Sărbătorii Naţionale a Italiei, a asigurat că va veni şi anul viitor în aceeaşi locaţie, pentru a sărbători Ziua Italiei, precizând însă că nu poate garanta în ce "calitate" va fi prezent.

CE: Combaterea corupţiei şi scăderea veniturilor populaţiei, între provocările majore din România

Rezistenţa puternică la măsurile de combatere a corupţiei, frauda fiscală, scăderea veniturilor gospodăriilor, creşterea inegalităţilor în materie de venituri şi capacitatea redusă a administraţiei publice de a elabora politici rămân provocări majore pentru România, avertizează Comisia Europeană.

Ponta: Sunt sigur că, în preşedinţia italiană UE, dezideratul de a fi parte a Schengen se va îndeplini

Premierul Victor Ponta, aflat luni seara la ambasada Italiei, cu ocazia Sărbătorii Naţionale a Italiei, a afirmat că este sigur că pe durata preşedinţiei italiene a Uniunii Europene, în semestrul al doilea al acestui an, dezideratul României de a fi "parte a Schengen" se va îndeplini.

Regele Mihai: Regele Juan Carlos este astăzi o valoare nepereche a familiei demne a naţiunilor libere

Regele Mihai I a transmis, luni, un mesaj prin care împărtăşeşte societăţii româneşti "emoţia şi admiraţia" pe care le simte pentru Regele Juan Carlos I al spaniolilor, spunând că acesta "este unul dintre cei mai însemnaţi oameni de Stat ai Europei ultimei jumătăţi de secol".

PDL ar putea accepta ca partidul rezultat după fuziunea cu PNL să se numească PNL – surse PDL

Democrat-liberalii ar putea accepta ca noul partid care ar rezulta din fuziunea PDL cu PNL să se numească PNL, au declarat, luni, pentru MEDIAFAX surse din PDL, menţionând că toată lumea ar dori cât mai repede fuziunea, dar piedicile sunt legate de vacanţa judecătorescă.

Motivarea mandatului de arestare a ginerelui lui Bercea Mondial: Banii promişi lui Mircea Băsescu de familia lui Bercea au fost însuşiţi de intermediar

Familia lui Sandu Anghel, zis Bercea Mondial, i-ar fi trimis sume importante lui Mircea Băsescu, printr-un intermediar, pentru a interveni pentru eliberarea lui Bercea, dar bărbatul respectiv nu a mers niciodată cu banii la fratele preşedintelui Traian Băsescu, folosindu-i în interes personal.

Iohannis: Sunt dispus să candidez la prezidenţiale, am şanse rezonabile să-l depăşesc pe Ponta

Preşedintele interimar al PNL a declarat că este dispus să candideze la prezidenţiale şi că are şanse rezonabile să-l depăşească pe Victor Ponta într-o competiţie electorală.

Maior: Asistăm la metamorfoza vechii Cortine de Fier într-o veritabilă Cortină de Ceaţă

Directorul SRI, George Maior, a declarat, la o dezbatere despre securitate, că asistăm la metamorfoza vechii Cortine de Fier într-o Cortină de Ceaţă, menţionând că dacă proprietăţile fierului îl fac predictibil şi previzibil, ceaţa e exact opusul: îţi scapă printre degete şi îţi înceţoşează vederea.

Predoiu: Suntem datori să creăm un vehicul politic care să-l scoată pe Ponta în decor

Prim-vicepreşedintele PDL Cătălin Predoiu a declarat, luni, că obiectivul politic al PDL este o dreaptă unită şi puternică printr-o fuziune între PDL şi PNL, arătând că trebuie creat "un vehicul politic care să-l scoată" pe Victor Ponta "în decor".

Ponta: Majoritatea guvernamentală este foarte stabilă. N-am nevoie de garanţii de la UDMR. PNL ne-a păcălit

Premierul Victor Ponta a declarat, luni, răspunzând unei întrebări, că majoritatea parlamentară care susţine Guvernul este una "foarte stabilă", arătând că nu are nevoie de garanţii de la UDMR prin care această formaţiune să dea asigurări că nu va susţine noua construcţie de dreapta.

Ponta: Acum 15 ani am obţinut condamnarea crimei cibernetice. Unii spun că mai bine rămâneam procuror

România era cunoscută în urmă cu 15 ani ca ţara cu cei mai mulţi hackeri, dar acum are instrumente eficiente de combatere, spune premierul Ponta, amintindu-şi că tot atunci, ca procuror,a obţinut prima condamnare la o infracţiune cibernetică şi completând: "Unii spun că mai bine rămâneam procuror!"

Preşedintele CJ Cluj, Horea Uioreanu, are dreptul să fie vizitat în arest doar de familie

Preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, Horea Uioreanu, arestat preventiv pentru fapte de corupţie, are dreptul să fie vizitat doar de familie şi de avocaţi, cu permisiunea procurorilor anticorupţie, conform unor surse judiciare.

Ponta: În iunie votăm CA al SRR, preşedintele TVR şi o treime din membrii conducerii Curţii de Conturi

Premierul Victor Ponta a declarat, luni, după şedinţa coaliţiei de guvernare, că în luna iunie Parlamentul va vota noul Consiliu de Administraţie al Radioului public, preşedintele - director general al TVR şi o treime din membrii conducerii Curţii de Conturi.

Senatul a respins cererea Parchetului pentru arestarea preventivă a senatorului Isăilă

Plenul Senatului a respins, luni, cu 104 voturi "împotrivă" şi 15 voturi "pentru", cererea Parchetului privind încuviinţarea arestării preventive a senatorului PSD Marius Isăilă.

Ponta: Îl vom vota pe Isărescu pentru un nou mandat la BNR; Olteanu e liberal, nu-i în ograda mea

Premierul Victor Ponta a declarat, luni, după şedinţa coaliţiei guvernamentale, că guvernatorul Mugur Isărescu va fi susţinut în Parlament pentru un nou mandat la BNR, noul board al BNR urmând să fie numit şi să primească votul Parlamentului în această lună.

Iohannis, despre candidatura la prezidenţiale: În cazul în care mi se propune, sunt dispus

Preşedintele interimar al PNL, Klaus Iohannis, a declarat luni că, în cazul în care i se va propune candidatura la alegerile prezidenţiale, este dispus să intre în competiţia electorală, menţionând însă că doreşte să existe o dezbatere pe această temă şi în organizaţiile PNL.

Vot în unanimitate în Colegiul Director al PDL pentru fuziunea cu PNL – surse

Democrat-liberalii au votat luni, la Colegiul Director al partidului, în unanimitate, pentru fuziunea PDL cu PNL, au precizat pentru MEDIAFAX, surse din PDL.

Ponta: Am fost leneşi, crezând că pericolul ca Rusia să devină vechea Uniune Sovietică este închis

Autorităţile au fost leneşe în atingerea unor ţinte de securitate şi cooperare economică UE-SUA, iar acum, în faţa unui pericol crezut închis de 25 ani, şi anume aspiraţiile Rusiei de a deveni vechea Uniune Sovietică, poate că s-a înţeles că trebuie decizii rapide, afirmă premierul Victor Ponta.

Dragnea: Dacă Dan Diaconescu vrea să facem o alianţă anti-Băsescu, suntem acolo

Preşedintele executiv al PSD, Liviu Dragnea, a declarat, luni, că PSD îşi doreşte să facă majorităţi cu PPDD în toate consiliile judeţene şi consiliile locale ale localităţilor mari, el arătând că este posibilă inclusiv încheierea unei înţelegeri la nivel parlamentar între cele două formaţiuni.

Iohannis este preşedinte interimar al PNL până la congresul extraordinar

Klaus Iohannis va fi preşedinte interimar al PNL până la organizarea congresului extraordinar de la sfârşitul lunii iunie, ca urmare a deciziei lui Crin Antonescu de a renunţa la poziţia de şef interimar al partidului.

Antonescu: Ponta e lovit de demenţă antidemocratică. Bătălia e să controleze justiţia şi serviciile

Fostul preşedinte al PNL Crin Antonescu a declarat luni, înainte de şedinţa BPN al partidului, că premierul Victor Ponta este lovit de "demenţă antidemocratică" şi că inclusiv retragerea candidaturii sale la prezidenţiale continuă să producă spaime ce declanşează o "teroare mediatică".

Dan Diaconescu: Cei care conduc partide să vină alături de mine, să facem alianţa anti-Băsescu

Dan Diaconescu a declarat, luni, că îi roagă pe toţi acei oameni care condu partide să vină alături de el, pentru a face alianţa anti-Băsescu, şi a precizat că discuţiile cu PSD au vizat o înţelegere punctuală, la Teleorman.

Quintus: Gestul lui Antonescu de a se retrage a limpezit lucrurile. Peste o lună tot aşa se întâmpla

Preşedintele de onoare al PNL, Mircea Ionescu Quintus, a declarat, luni, că gestul lui Crin Antonescu de a se retrage din cursa pentru prezidenţiale a limpezit lucrurile, el arătând că acesta a fost făcut în avans, întrucât peste o lună tot aşa avea să se întâmple.

PNL şi PDL doresc fuziune rapidă şi desemnarea candidatului unic la Preşedinţie până la 1 august

PNL şi PDL doresc ca fuziunea să se realizeze rapid, iar desemnarea candidatului unic la Preşedinţie să se facă până cel târziu la 1 august, au anunţat, luni, Klaus Iohannis şi Vasile Blaga, după întâlnirea reprezentanţilor celor două partide.

Ghişe: Cine vrea unitatea dreptei, să se înscrie în PNL. Mimarea iubirii dreptei este făţărnicie

Senatorul Ioan Ghişe a declarat, luni, că cine doreşte unitatea dreptei trebuie să se înscrie în PNL, iar mimarea iubirii dreptei politice, din partea celor care de bună voie au plecat din PNL sau a altora, reprezintă ”făţărnicie şi interes personal pentru a-şi negocia viitoare funcţii publice".

Tăriceanu: Fac apel la continuarea liniei PNL din 2007-2008 legată de necolaborarea cu Băsescu

Fostul preşedinte PNL Călin Popescu Tăriceanu cere, într-un apel către liberali, continuarea liniei politice din 2007 – 2008 privind izolarea lui Traian Băsescu şi refuzul formaţiunii de a colabora cu acesta, menţionând că actualul şef al statului va controla partidul rezultat din fuziunea cu PDL.

Întâlnire a liderilor PNL şi PDL la sediul liberalilor din Kiseleff

Liderii PNL şi PDL s-au reunit, la ora transmiterii acestei ştiri, la sediul PNL din Kiseleff, fiind a doua întâlnire între reprezentanţii celor două partide, la precedenta anunţându-se intenţia de colaborare pentru prezidenţiale şi de realizare a unei fuziuni.

Orban: Cel mai potrivit candidat PNL la prezidenţiale, Iohannis. PDL nu are candidat mai puternic

Deputatul PNL Ludovic Orban consideră că cel mai potrivit candidat al partidului său la prezidenţiale este Klaus Iohannis şi apreciază, totodată, că PDL nu are un candidat mai puternic decât acesta.

Deputatul Adrian Merka, trimis în judecată pentru conflict de interese

Adrian Miroslav Merka, deputat din partea Uniunii Democratice a Slovacilor şi Cehilor din România, a fost trimis în judecată de procurorii Parchetului instanţei supreme, care îl acuză de conflict de interese, întrucât şi-a angajat părinţii la biroul său parlamentar.

Corlăţean: În Portugalia nu există atitudine xenofobă; drepturile românilor nu sunt încălcate

În Portugalia nu există atitudine xenofobă şi încălcarea unor drepturi ale românilor ca în alte ţări din Europa de Vest, a declarat, duminică, ministrul Titus Corlăţean, la Ziua Românilor din Portugalia, salutând faptul că evenimentul a fost sărbătorit împreună cu cetăţenii din R. Moldova.

Ponta: Antonescu a fost lucrat, intoxicat şi manipulat, iar Băsescu este implicat

Liderul PSD, Victor Ponta, a declarat că nu ştie dacă retragerea lui Crin Antonescu este definitivă, deoarece nimic nu este definitiv în politică, şi a reluat ideea că acesta ar fi fost "lucrat, intoxicat şi manipulat de nişte oameni care sunt şantajaţi", susţinând că şi Traian Băsescu este implicat

Rovana Plumb: Antonescu a luat o decizie înţeleaptă. Viitorul preşedinte va fi de la PSD

Vicepreşedintele PSD Rovana Plumb a declarat duminică, despre decizia lui Crin Antonescu de a renunţa la candidatura pentru Cotroceni, că aceasta este una "înţeleaptă" şi că ea este convinsă că cel care va câştiga alegerile prezidenţiale va fi din PSD, în acest sens susţinându-l pe Victor Ponta.

Ponta susţine că funcţionarii sprijiniţi de PNL nu vor fi disponibilizaţi

Funcţionarii susţinuţi de PNL nu vor fi disponibilizaţi după ruperea USL, a afirmat, duminică, premierul Victor Ponta, adăugând însă că nu exclude posibilitatea ca viitoarele majorităţi PNL-PDL care se vor constitui la nivel local să conducă la disponibilizarea unor angajaţi susţinuţi de PSD.

Lider PDL Cluj: PNL va avea preşedintele interimar al CJ, iar PDL şi UDMR funcţiile de vicepreşedinţi

Liderul PDL Cluj, Daniel Buda, spune că în urma negocierilor cu PNL liberalii vor deţine funcţia de preşedinte interimar al CJ Cluj, iar cele două funcţii de vicepreşedinţi vor reveni PDL şi UDMR, contrazicându-l pe senatorul PNL Marius Nicoară, care afirmase că vicepreşedinţii vor reveni PSD şi PDL

Preşedinte PNL Argeş: Antonescu rămâne preşedintele meu şi merită susţinut în continuare

Preşedintele PNL Argeş, Ion Popa, spune că îl consideră în continuare pe Crin Antonescu preşedintele său, că acesta are toate calităţile pe care trebuie să le aibă un candidat pentru Preşedinţia României şi a PNL şi spune că Antonescu "a realizat cel mai mult pentru PNL, dintotdeauna".

Borboly Csaba despre Antonescu: Se retrage cu capul sus, foarte puţini reuşesc acest lucru la noi

Liderul UDMR Harghita, Boroly Csaba, spune că liberalul Crin Antonescu nu avea şanse să câştige alegerile prezidenţiale şi că retragerea sa "cu capul sus" în favoarea unui candidat cu şanse mai mari este gestul unui politician "responsabil”, pe care foarte puţini politicieni din România îl fac.